LOCAL | Începe distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate
În câteva zile va începe distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană din cadrul programului de ajutorare a persoanelor defavorizate. Cei 56.642 de beneficiari din judeţ vor primi făină de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, roşii în suc, zacuscă, conserve cu carne de porc, zahăr şi miere. În acest moment lipsesc din depozitele Consiliului Judeţean conservele de carne de porc şi mierea. În schimb, celalalte produse au fost distribuite primăriilor din judeţ în procent de 60- 90%.
Pe 1 octombrie, municipalitatea botoşăneană va demara acţiunea de distribuire a produselor alimentare de la Uniunea Europeană. Până acum în depozitul primăriei au ajuns doar şase din cele nouă produse, în cantităţi de 50 până la 70% din necesar. Toate produsele au fost depozitate la Incubatorul de afaceri, de pe Calea Naţională, acolo unde beneficiarii trebuie să se prezinte pentru a le primi. Potrivit datelor centralizate, peste 7000 de locuitori ai municipiului Botoşani au fost incluşi în categoria beneficiarilor de produse alimentare.