NATIONAL | Accident grav, cu 18 moldoveni rãniti, pe DE 581 – FOTO
Din cauza unei cãrute nesemnalizate corespunzãtor, dar si condusã de o persoanã aflatã în stare de ebrietate, asearã, pe Drumul European (DE) 581, în apropiere de satul Râsesti, judetul Vaslui, 18 persoane, pasageri ai unui microbuz care venea din Republica Moldova, au fost rãnite. Printre ei s-au aflat si câtiva copii.
Politisti, un echipaj ISU, dar si nu mai putin de sapte Ambulante au intervenit în cel mai scurt timp la fata locului, acestea din urmã ducând la spitalul municipal Husi, persoanele aflate în stare gravã. Conform celor relatate de persoanele aflate în microbuz, totul s-a întâmplat din cauza unei cãrute care se deplasa spre Râsesti, în jurul orei 22,00, fãrã a fi semnalizatã corespunzãtor.
Un alt vehicul care se deplasa în aceeasi directie, a lovit cãruta, intrând pe contrasens si lovind în plin microbuzul. Persoana care conducea atelajul se afla în stare de ebrietate, politistii testându-l cu aparatul alcooltest si reiesind 0,49 alcool pur în aer expirat.
“Noi ne duceam spre Bucuresti, erau 18 în microbuz. O masinã, Mazda, care venea din sens opus, a dat peste cãrutã apoi s-a izbit de microbuzul nostru”, a relatat una dintre persoanele aflate în microbuz.
Persoanele rãnite au fost transportate de urgentã la spitalul municipal Husi, unele fiind în stare destul de gravã.