INTERNATIONAL | Poliţiştii italieni, ŞOCAŢI: Au INCENDIAT un vapor plin cu MARIJUANA – VIDEO
Mai mulţi traficanţi care transportau 30 de tone de haşiş în Marea Mediterană, cu o valoare de 40 de milioane de euro, au dat foc încărcăturii, după ce şi-au dat seama că poliţiştii îi vor prinde, anunţă The Telegraph.
După ce au dat foc drogurilor, cei nouă sirieni şi un egiptean care se aflau la bord au sărit în apă, însă au fost prinşi de poliţia italiană în apropiere de coasta Siciliei.
Poliţia a primit un pont că nava Gold Star, care naviga sub pavilion din Tanzania, transporta droguri. Traficanţii au încercat să distrugă dovezile, dar nu au reuşit.
“Nu am mai văzut de 30 de ani un astfel de caz”, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei, adăugând: “Este un comportament ciudat şi vom încerca să aflăm de ce s-au comportat aşa”.
Nava a rămas în derivă timp de patru ore, iar poliţia a reuşit apoi, în cele din urmă, să stingă focul.
“Incendiul a durat 24 de ore. Drogurile erau ascunse în camerele echipajului şi în alte părţi ale vasului, dar nu în zona de marfă”, a mai spus purtătorul de cuvânt.