NATIONAL | O fetiţă de trei ani a murit, după ce a fost strivită de un tractor condus de bunicul ei
O fetiţă în vârstă de trei ani, din comuna Chizătău, judeţul Timiş, a murit după ce a fost prinsă sub roţile unui tractor condus de bunicul ei, care a vrut să o plimbe şi a urcat-o pe aripa utilajului, copila căzând.
Potrivit relatărilor bunicului, acesta se întorcea de la câmp vineri seară, fiind aşteptat în faţa casei de nepoata sa în vârstă de trei ani, care a insistat să o plimbe cu tractorul, până la intrarea în curte.
Astfel, bărbatul a urcat-o pe fetiţă pe o aripă a utilajului, însă copila s-a dezechilibrat şi a căzut sub roţi, fiind zdrobită.
Alertată de ţipetele bunicului, familia a sunat imediat la 112. Fetiţa a fost transportată în stare gravă la spitalul din Lugoj, dar medicii nu au mai reuşit să-i salveze viaţa.
“În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmează a se stabili cu exactitate circumstanţele în care a murit fetiţa. De asemenea, bărbatul în vârstă de 52 de ani este cercetat şi pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, a precizat Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.