Politic

POLITICĂ | Ponta îi va trimite luni dimineaţa lui Băsescu noua propunere pentru Transporturi

Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.

“Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe direct de toate lucrurile astea”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura Capitalei.

El a arătat că îi va transmite preşedintelui noua propunere pentru portofoliul Transporturilor luni dimineaţa, înainte să plece în vizita oficială pe care o va efectua la Chişinău.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune un liderliberal pentru şefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuţie care va avea loc, dimineaţa, în Consiliul Naţional al PNL.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu.

Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, post rămasvacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page