INTERNAȚIONAL | ONU vrea să se facă lumină în privinţa acuzaţiilor opoziţiei siriene: Folosirea armei chimice este o încălcare a legilor internaţionale
Membrii Consiliului de Securitate vor “să facă lumină” în privinţa acuzaţiilor referitoare la folosirea armelor chimice în apropiere de Damasc şi “salută hotărârea” ONU de a ancheta, a declarat miercuri preşedinţia sa.
“Trebuie să se facă lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat şi situaţia să fie supravegheată îndeaproape”, a subliniat ambasadoarea argentiniană Maria Cristina Perceval la încheierea consultărilor în cadrul Consiliului. “Membrii Consiliului salută hotărârea secretarului general (Ban Ki-moon) de a desfăşura o anchetă aprofundată, imparţială şi promptă”.
Perceval, a cărei ţară deţine preşedinţia Consiliului de Securitate în august, a vorbit presei despre consultări, dar Consiliul nu a adoptat o declaraţie oficială pe această dosar.
Potrivit diplomaţilor, Rusia şi China, care continuă să protejeze regimul lui Bashar al-Assad de la începutul crizei siriene, s-au opus adoptării unei declaraţii. Ca şi în privinţa crizei egiptene, săptămâna trecută, Consiliului a trebuit să se mulţumească, potrivit jargonului ONU, cu “elemente pentru presă”. “Aceste elemente reprezintă puncte de consens între cei 15 membri”, a explicat un diplomat.
Potrivit lui Perceval, ţările membre şi-au exprimat “îngrijorarea profundă în faţa acuzaţiilor” aduse de opoziţia siriană. Aceasta acuză oficial forţele guvernamentale că au desfăşurat un atac cu armă chimică, soldat cu sute de morţi.
Orice folosire a armei chimice ar fi o “încălcare a legilor internaţionale”, a afirmat Perceval.
Ţările membre, a declarat ea, au lansat, de asemenea, “un apel la încetarea focului” în Siria şi au subliniat necesitatea unei “asistenţe imediate pentru victime”.