Liga 1
SPORT | Cristi Popovici, inaintea meciului cu FC Vaslui: “Noi speram sa obtinem prima victorie acasa”

Cristian Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani a declarat în urmă cu puţin timp în cadrul unei conferinţe de presă că a venit momentul ca elevii săi să câştige şi în faţa propriilor suporteri, motiv pentru care în discuţiile purtate cu ei le-a insuflat această dorinţă.

„Pe acest lucru am mers şi am să merg în această săptămână, pe dorinţă şi am să încerc să-i ambiţionez pe băieţi să câştige ca să ne putem bucura cu sporterii noştri la sfârşitul jocului cu Vasluiul Am rămas oarecum datori botoşănenilor pentru că deşi ne-am fi dorit să câştigăm jocurile cu CFR-ul şi Săgeata, nu am reuşit să le facem încă cadou o victorie în Liga I acasă. Cred că toată lumea spune că suntem pe val şi e normal să fie aşa. Băieţii au căpătat încredere mare după aceste rezultate. Repet, îmi doresc foarte mult să batem Vasluiul. Ştim că ne va fi foarte greu pentru că Vasluiul este una din echipele puternice ale campionatului însă noi sperăm să obţinem prima victorie acasă în faţa unui stadion arhiplin”, a declarat Cristian Popovici.