SPORT | Cinci motive pentru care jucătorii lui Dinamo nu-l mai vor pe Mulţescu: “Ce te bucurai, mă, aşa la gol?”
Roş-albii au explicat pentru Gazetă de ce e atmosfera extrem de tensionată în vestiar. O întîmplare incredibilă l-a avut în prim-plan pe Rotariu după reuşita din partida cu Steaua.
Chiar dacă Gigi Mulţescu doreşte să dea senzaţia de linişte la echipă, fotbaliştii sînt foarte supăraţi în primul rînd din cauza reacţiilor antrenorului, care îi ceartă şi îi critică în permanenţă. “Cîinii” şi-ar dori un nou tehnician, iar lista îi cuprinde pe Ciobotariu, Bonetti, Chirilă şi Rednic.
Azi e programată o şedinţă la care vor participa Negoiţă, Anghelache, Mulţescu, dar şi Giani Kiriţă, viitorul director sportiv al clubului. Şefii susţin că momentan nu se pune problema schimbării băncii tehnice, iar unul dintre rolurile lui Kiriţă este tocmai acela de a asigura liniştea în vestiar.
Jucătorii au dezvăluit pentru Gazetă cîteva dintre nemulţumirile faţă de Mulţescu:
1. Faptul că îi critică mereu. “Nu e posibil ca la conferinţele de presă să spui că tinerii trebuie menajaţi, că e nevoie de răbdare cu ei, apoi să pui tunurile pe ei, mai ales pe Rotariu şi pe Matei!”.
2. Neutilizarea lui Ionel Dănciulescu, al doilea golgeter all-time al primei divizii, cu 214 reuşite, după Dudu Georgescu, 252 de goluri. “Noi nu sîntem în stare să tragem pe poartă, iar Danciu e ţinut pe bară şi joacă Pape sau Thomas, care abia ating mingea!”, se plîng roş-albii.
3. Dorin Rotariu a fost certat de Mulţescu chiar şi după ce a dat gol cu Steaua! “Ce te bucurai, mă, aşa după gol, că era 2-1 pentru ei?!”, a ţipat antrenorul către puştiul de 18 ani. “Nu ne venea să credem cînd l-am auzit ce putea să-i reproşeze lui Roti. Păi, normal că te bucuri cînd dai gol într-un derby, doar nu era să fie supărat copilul!”, au povestit sursele GSP.
4. Faptul că Rus este utilizat mijlocaş central, deşi acesta se simte bine doar ca fundaş dreapta ori ca mijlocaş dreapta. Plus problemele invocate cu Boubacar, în condiţiile în care Dinamo nu are un mijlocaş central mai bun decît senegalezul în momentul de faţă.
5. Titularizarea lui Thicot în defensivă la Braşov, după ce Durimel s-a apărat foarte bine în derby-ul cu Steaua. “Durimel face foarte bine faza defensivă, s-a văzut şi cu Steaua cînd a fost cel mai bun. Nici măcar nu i-a explicat băiatului de ce îl lasă pe bancă! S-a văzut ce a făcut Thicot cu Corona, de lîngă el s-a dat gol şi tot de lîngă el au plecat cele mai periculoase faze ale ardelenilor”, e un alt reproş al dinamoviştilor.
“A dat randament prost!”
Mulţescu susţine că nu-l titularizează pe Ionel Dănciulescu deoarece atacantul de 36 de ani a avut evoluţii slabe în partidele în care a jucat, cu Timişoara, Vaslui şi Viitorul.
“Cu Timişoara, Dănciulescu a dat randament prost. La Chiajna, cu Viitorul, nici n-a atins mingea, ba chiar a făcut şi alte probleme, punîndu-i pe adversari pe contraatac. Ce să fac, să-l bag în continuare?! Iar la meciul cu Steaua am avut dreptate cînd i-am ales pe cei din atac”, a spus antrenorul pentru Libertatea.
“Dănciulescu e un factor stimulativ extraordinar pentru cei tineri. Un astfel de jucător e util echipei şi extrem de folositor prin ceea ce transmite pe teren” (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)
Sursa: gsp.ro