O FRÂNTURĂ DE POVESTE DE DRAGOSTE
Vorona Mare este un sat obișnuit cu oameni obișnuiți din comuna Vorona sau ”mica Bucovină” așa cum mai este numit acest plai binecuvântat de Dumnezeu. Are însă satul acesta un merit aparte și anume: este vatra comunei sau satul din care au răsărit celelalte sate ce alcătuiesc comuna Vorona, prin urmare este cel mai vechi sat al acestei comune. Istoria lui veche de mai bine de 400 de ani este determinată de legătura strânsă dintre Dumnezeu și oamenii acestor locuri care, ca și în celelalte locuri din țară, a format comunitatea de oameni, de suflete adunate în jurul acelorași idealuri și care, din când în când, se privesc față în față în cadrul horei.
Așa cum nu există viață fără soare, așa nu a existat niciodată sat fără biserică, ea fiind prima construită de oameni, apoi în juru-i se nășteau treptat căsuțele pline cu suflete.
Acum satul Vorona Mare se compune aproximativ 80% din bătrânei cu vârsta este 70 de ani, părinți credincioși ce-și pomenesc cu fierbinte rugăciune copii plecați în țări străine pentru pâinea cea amară dar de toate zilele. Deși cu părul alb, ei sunt focare de cultură și tradiție nescrisă, transmisă din generație în generație, dar mai ales fac parte din ”categoria norocoasă” a oamenilor care, spre deosebire de noi, cred cu adevărat în ceva, au avut șansa de a lupta pentru un crez sfânt,din păcate noi nu mai credem în nimic.
Unul din crezurile lor înfăptuite astăzi este și reabilitarea completă a bisericii din sat, a Porții Cerului în fața căreia așteptă toți marea chemare a strămoșilor și dulcea îmbrățișare a lui Dumnezeu. Mi-aduc aminte cum mai tânguiau bunicuțele mele din sat când au văzut bisericuța lor ”despuiată și goală” – așa o plângeau, adică era decapată până la piatră, dar și cum au acum lacrimi de bucurie când o văd frumoasă și împodobită ca o minunată mireasă a lui Hristos. Multe bunicuțe au contribuit cu bănuții strânși pentru înmormântarea lor zicând:”lasă părinte că doar nu o să mă lași mata pe laiță”sau ”lasă părinte când oi începe a miroase greu or să mă îngroape imediat”. Numele și nădejdea lor s-au încrustat veșnic prin chipurile sfinților pictate de ei pe zidurile bisericii fiecare alegându-și un prieten drag din rândurile celor care au avut puterea de a iubi necondiționat. – preot paroh Olivian Mihai Sandu (foto sus)
ISTORICUL BISERICII
In anul mântuirii 1794, când Revoluția Franceză era la apogeu iar Moldova își petrecea la Cer pe Sfântul Paisie de la Neamț, sub oblăduirea evlaviosului mitropolit cărturar Iacob Stamati, se sfințea pe 4 iunie, biserica din Vorona Mare, pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, jertfă a marelui Spătar Vasile Krupenski și a soției sale Maria, născută Vârnav. În anul 1836 biserica a fost refăcută în urma marelui cutremur din 1801, această reparație fiind făcută de spătăreasa Maria Krupenski cu toată cheltuiala nepotului său vornicul Iancu Kantacuzino.
În anul 1875 a mai fost reparată și acoperită cu cheltuiala marelui proprietar al moșiei Tudora-Vorona, Lascăr Pașcanul și soția sa Lucia; iar în anul 1903, ajungând într-o stare aproape de ruină din cauza crăpăturilor din ziduri și din bolta de sub clopotniță, din ordinul Mitropoliei Moldovei și Sucevei, biserica a fost închisă. În toamna anului 1904, prin stăruința parohului Dimitrie Ștefănescu, biserica intră într-o reparație capitală având ca binefăcători pe frații Cantacuzin Pașcanu și anume D-l Alexandru(senator), D-l Constantin (deputat), D-na Adela Grigorescu Gogălniceanu, și D-na Lucia Mavrocordat, mari proprietari de moșii, fiind sfințită în anul 1905, 12 iunie de către Mitropolitul Partenie Clinceni.
În 1991 biserica este împodobită cu pictură interioară prin strădania preotului Emilian Hrubaru și apoi resfințită . Toate lucrările efectuate au izvorât dintr-o adâncă dragoste de Dumnezeu și oameni. Cu toate acestea posibilitățile și tehnologia vremii s-au văzut învinse de procesul de degradare care, deși încetinit, a continuat să acționeze reactivând fisurile din cupole iar pictura s-a deteriorat din cauza umezelii din ziduri.
Anul 2010 aduce cu sine împlinirea a 216 ani de pătimire pentru biserica din Vorona Mare, date fiind urmările adânci provocate de cutremurul din 1801 precum și repetatele lucrări de consolidare, dar aduce, de asemenea, nespusa bucurie și marea înviere a acestei sfinte biserici, căci prin neobosita stăruință a parohului numit aici în anul 2004, pr. Sandu Mihai Olivian, dar mai ales prin jertfelnica cheltuială a ctitorilor noștri Nicolae și Aurora Catană, dar și prin jertfa altor binefăcători precum și a credincioșilor satului se restaurează această biserică din temelii fiind consolidată cu fier beton și grinzi transversale, se pune acoperiș nou se tencuiește la exterior și interior, se pictează în frescă, se împodobește cu catapeteasmă nouă și strane din stejar, se plachează cu marmură și cu mozaic și se pune încălzire centrală. Practic rămân doar zidurile restul fiind refăcut în totalitate.
Aceste lucrări reînvie această sfântă biserică și o înfățișează ca o splendidă poartă a cerului spre slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor.
Toate aceste eforturi și daruri de jertfă pură de la începuturile ei ca biserică până acum sunt încununate astăzi 17 august 2013 cu resfințirea ei, practic chemăm pe Dumnezeu să primească, pe lângă toate palmele și cuiele înfipte zilnic de noi și această jertfă, această împreună lucrare, această acțiune de dăruire și de mângâiere pentru Cel Preabun.
Orice sfințire de biserică este o minune pentru că reprezintă o sfidare puternică a individualismului actual, căci oameni din toate locurile s-au ajutat și sprijinit să facă ceva pentru alții – asta e minunea de fapt de aceea aici Dumnezeu revarsă tone de binecuvântare căci este multă dragoste și implicit bucurie.
