Incendiu

NAȚIONAL | Incendiu violent la o fabrică de vopseluri din Slatina. Mai multe clădiri, în pericol

UPDATE. Fumul a acoperit jumătate din oraş, intervenţia pompierilor fiind una dificilă. Pentru a face faţă situaţiei, autorităţile au cerut ajutorul pompierilor din Scorniceşti.

Focul izbucnit la acoperişul unui corp al fabricii de vopseluri a fost stins, majoritatea solvenţilor au fost evacuaţi din fabrică, iar pompierii intervin pentru a localiza incendiul şi pentru a-l lichida.

Un incendiu violent a izbucnit marţi dimineaţă la o fabrică de vopseluri din oraşul Slatina, judeţul Olt, existând riscul producerii unei explozii, informează B1.ro.

Pompierii lucrează cu toate efectivele pentru a stinge flăcările şi pentru a scoate afară toate materialele inflamabile.

Fumul a acoperit jumătate din oraş, intervenţia pompierilor fiind una dificilă. Pentru a face faţă situaţiei, autorităţile au cerut ajutorul pompierilor din Scorniceşti.

„Incendiul se manifestă la acoperişul a trei clădiri. Flăcările au cuprins şi o magazie şi un garaj. Este o intervenţie dificilă”, a declarat pentru B1 TV, plutonierul major la ISU Olt, Cristian Marinuţ.

Acesta a precizat că au fost alertaţi prin numărul de urgenţă 112 de către trecători, în jurul orei 7:00. Cel mai probabil, angajaţii nu ajunseseră la lucru.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt s-au deplasat la locul respectiv cu şase autospeciale cu apă şi spumă, existând, la un moment dat, pericolul producerii unei explozii.

Sursa: romanialibera.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page