Important

LIGA 4 | FAZA ZILEI la Darabani! Un suporter a salvat echipa locala de la infrangere! VEZI DE CE!

Dărăbănenii şi-au dat cu firma în cap, după victoria categorică obţinută etapa trecută, şi au obţinut un punct chinuit în întâlnirea cu Rapid Ungureni. Gazdele au avut posesia de partea lor, dar oaspeţii şi-au creat mai multe ocazii de gol. 

După o jumătate de oră de joc, Vasile Ştefănică are prima şansă de a marca la poarta oaspeţilor din Ungureni. Ionuţ Guceanu execută şi el o lovitură liberă, dar fără efect pe tabela de marcaj. În minutele de prelungire, după două lovituri de colţ ale echipei Rapid Ungureni, portarul Alin Andruş respinge greşit un balon şi Ionuţ Vorniceanu deschide scorul. În debutul celui de-al doilea mitan acelaşi Guceanu execută o nouă lovitură liberă, dar tribuna oftează. În minutul 62, CS Darabani reuşeşte golul izbăvitor. Robert Grumezescu punctează după un asist al lui Romeo Şodrîngă.

Jocul destul de dur al oaspeţilor nu-l lasă indiferent pe centralul Cristian Noroc, care îi gratulează pe Cercel şi Rotariu cu câte un cartonaş galben. Gabi Cărăuşu este şi el „îngălbenit” după ce comite un fault. Cu vântul în pupa, oaspeţii au mai multe şanse de a marca, dar Andruş îngheaţă tabela. Goalkeeperul dărăbănean nu ratează încă o dată ocazia de a se da în spectacol, şi-i îmbolnăveşte de inimă pe spectatori cu un dribling şi o pasă nereuşită.

În final, un jucător de la Rapid Ungureni scapă singur spre poarta lui Andruş, dar se opreşte nefericit după un fluier din tribună şi meciul se încheie nedecis. Dărăbănenii trebuie să fie fericiţi că au câştigat mai mult decât nimic, un punct.

APASA AICI SI VEZI O GALERIE FOTO DE LA MECI!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page