Stiri

NATIONAL | DNA pregăteşte minicamerele video digitale care să fie introduse în sticle de cola

Când vine vorba de înregistrarea “corupţilor”, inventivitatea DNA nu are limite, susţine România TV. Potrivit ziarului Ring, Direcţia este dispusă să cheltuiască mii de euro pe echipamente de ascultare de ultimă generaţie, dar şi pe obiecte în care acestea să fie ascunse, precum sticlele de suc.

Potrivit unui document oficial aprobat chiar de şefa instituţiei, Laura Codruţa Kovesi, şi publicat de ziarul Ring, DNA vrea să cumpere sticle de băuturi răcoritoare în care să introducă minicamere video digitale şi microfoane de ultimă generaţie.

Camere video şi microfoane urmează să fie ascunse şi în agende cu planificator, dar şi în poşete de damă din piele neagră. Oficialii DNA nu vor însă orice tip de geantă, ci un “model uzual, care se poartă în prezent”.

DNA mai cumpără înregistratoare audio mascate în ceasuri de mână de firmă, argintii cu cadran negru. “Provenienţa ceasului de mână să fie de la o marcă cunoscută în domeniu, nu se acceptă replici”, se arată în documentele oficiale.

Potrivit Ziarul Ring, DNA urmează să cheltuiască, din fonduri europene şi de la bugetul de stat, pentru toate echipamentele 92.800 de euro.

Sursa : RTV.NET

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page