Important

NATIONAL | Concedieri în masă la o instituție de stat

Un număr de 3.000 de angajați ANAF vor fi disponibilizați. Începând de astăzi și până la sfârșitul săptămânii angajații care urmează să fie disponibilizați vor primi preavizele.

Reducerile de personal fac parte din actul normativ care prevede concediere a 4% din angajaţii din ministere, adică 3.000 de persoane, scrie rtv.net. Angajații ANAF care vor fi concediați vor primi plăți compensatorii.

De asemenea 300 de directori din cadrul Administrației Naționale de Administrare Fiscală vor fi disponibilizați. Practic, numărul funcțiilor de conducere in cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) se va reduce cu pana la o treime, în urma procesului de reorganizare a acestei instituții, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Reorganizarea Fiscului este una dintre condițiile care trebuie respectate pentru implementarea unui proiect finanțat de Banca Mondială cu 70 de milioane de euro.

Activitatea Fiscului nu va fi afectată de reducerea de personal, în condițiile în care cea mai mare parte a salariaților care vor fi concediați sunt angajați din conducere sau din departamentele de resurse umane.”Reorganizarea ANAF se face pe acelaşi număr de posturi din sistem la data apariţiei Hotărârii de Guvern (…) Dispar anumite departamente şi servicii suport de la nivel de judeţ (…) Există acest pericol ca un anumit număr de funcţionari să intre în corpul de rezervă, dar noi solicităm să intre în zonele deficitare”, a declarat la RTV Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici.

Sursa : EVZ.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page