POLITICA | Blaga: “Ponta are rude si fini in orice minister”
Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni seara ca prim-ministrul Victor Ponta “are fini sau rude” in orice minister, dand exemplul de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, unde sef este Doru Badescu.
“Sa nu uite, dansul avea mostenit cardul de sanatate realizat in proporte de 90 la suta. L-a pus pe finul sau acolo sef la CNAS. In orice minister are fini sau rude domnul Ponta. Are ministru la Justitie, una dintre variantele de la Transporturi este un alt fin, de data asta al lui Fenechiu. Asa lucreaza USL”, a declarat Blaga, la Realitatea Tv.
Liderul democrat-liberal nu a uitat nici de situatia in care se afla Guvernul lui Victor Ponta, amintind ca acesta a schimbat 14 ministri de cand este premier.
“A pierdut de la inceputul primului mandat pana astazi 14 ministri. Pe primii pe motive de plagiat, pe urma incompatibili si acum cireasa de pe tort – din pacate pentru romani – condamnarea unui ministru aflat in functie.
UE avertizase in MCV ca sunt doi ministri inculpati in Guvern. Libertatea de miscare a romanilor in Schengen va fi tot mai indepartata, pentru ca ne-au atras atentia foarte clar asupra acestor aspecte”, a explicat presedintele PDL.
Acesta nu a uitat sa aminteasca romanilor ca Victor Ponta are pasaport diplomatic, astfel ca nu este afectat de restrictiile impuse unei tari care nu se afla in spatiul Schengen, spre deosebire de majoritatea cetatenilor tarii.
Nu in ultimul rand, Vasile Blaga a criticat lipsa de promisiuni indeplinite ale Guvernului Ponta, subliniind cele un milion de locuri de munca promise in urma cu un an de catre USL, care insa nu s-au concretizat.