International

INTERNAȚIONAL | O romanca si-a castigat titlul de “regina tablei de sah”

Romanca Alexandra Botez si-a castigat pe buna dreptate titlul de “regina tablei de sah”, concurand pentru Canada. 

Presa de peste Atlantic a numit-o asa dupa ce fata a reusit sa incheie prima mai multe competitii internationale de sah. In 2012, a facut parte din echipa Canadei la Olimpiada. Presa o numeste “regina sahului”. Alexandra a declarat ca s-a simitit flatata atunci cand jurnalistii au numit-o asa si in niciun caz nu se astepta sa primeasca acest titlu.

“Un ziar din Oregon, Portland Tribune, mi-a spus pentru prima data asa. Au auzit despre mine pentru ca am fost singura persoana, din 1930 incoace, din acel stat, care a ajuns la Olimpiada de Sah. Apoi am fost singura care a castigat, la 15 ani, campionatul feminin din Statele Unite. Atunci, in 2011, am primit si o bursa completa la Universitatea din Dallas, Texas”, isi aminteste Alexandra Botez.

Chiar daca nu cunoaste limba romana prea bine si a fost in Romania numai de doua ori, Alexandra si-a pastrat radacinile datorita romanilor langa care traieste. S-a nascut in Dallas si s-a mutat, impreuna cu familia, in Canada, atunci cand avea patru ani, dar intotdeauna a fost inconjurata de romani.

“Am crescut in Vancouver, Canada, unde am locuit, impreuna cu parintii mei, intr-un complex populat de imigranti romani. Am fost apropiata de Romania cu ajutorul lor si mi-am pastrat dragul de tara natala. Parintii, bunicii mei, strabunicii mei sunt
romani. Acasa mai vorbim romaneste si mancam romaneste – imi place mult mamaliga, borsul de perisoare, sarmalele cu varza murata – ma duc la biserica ortodoxa romaneasca. Bunicii mei, care locuiesc cu noi, inca urmaresc ziarele romanesti
online, iar tatal meu se uita la meciurile romanesti de fotbal – este fan Dinamo”, spune Alexandra.

Cea mai buna prietena a sa, Malina Hapchina, s-a nascut la Iasi si s-a mutat cu parintii la Vancouver, atunci cand avea sapte ani. “Ne-am cunoscut la clubul romanesc de sah din cadrul bisericii si ne-am imprietenit instantaneu. Jucam sah impreuna, vorbim romaneste cand suntem impreuna si ascultam muzica romaneasca. Desi in general nu-mi place muzica rap, ascultam impreuna cu placere artisti rap din Romania – Guesswho, Spike, Grasul”, mai spune romanca ce concureaza in competitiile internationale reprezentand Canada.
Alexandra Botez

“Ca sa raspund mai pe scurt la intrebarea ‘Ce stii despre Romania?’, spun ca “stiu ca cel mai confortabil ma simt atunci cand sunt acasa, impreuna cu prietenii mei romani”.

Chiar daca a fost pana acum in Romania doar de doua ori, in timp ce turneele internationale o poarta prin cele mai indepartate tari ale lumii, Alexandra spune ca i-ar facea placere sa vina mai des, mai ales ca multi dintre prietenii cu care a copilarit s-au mutat inapoi in Romania.

“Din nefericire, am ajuns in Romania numai de doua ori si mi-as fi dorit sa ajung mai des, pentru ca multi prieteni s-au mutat din Canada inapoi in Romania, si apoi mai am acolo un bunic, strabunici, veri si matuse”, mai spune tanara.

Am intrebat-o pe Alexandra si care ii este locul favorit, din intreaga lume, iar raspunsul a fost plin de umor: “Mi-au placut toate locurile in care am castigat turneele de sah”. Dar, daca ar fi totusi sa aleaga unul singur, probabil ca ar fi vorba despre Aguascalientes, in Mexic.

“Acolo am castigat una dintre cele mai importate competitii de pana acum, Campionatul Nord-American pentru fete sub 12 ani. Eram atat de fericita, incat si locul mi s-a parut fantastic”, spune Alexandra.

Daca ar fi fost sa traiasca in Romania, iar familia sa nu ar fi emigrat, Alexandra este convinsa ca ar fi fost diferita, dar nu mai putin fericita. “De multe ori m-am gandit la asta si chiar am discutat cu Malina, in timpul unor intalniri nocturne. Am ajuns la concluzia ca nu stim cum ar fi fost viata noastra, daca familiile ar fi ramas in Romania. Dar sunt sigura ca as fi fost la fel de fericita. Probabil ca mediul in care am crescut a contribuit la formarea personalitatii. 

Cel mai probabil si, daca as si trait in Romania, as fi jucat sah – din moment ce tatal meu m-a invatat – , probabil ca as fi invatat bine la scoala si probabil ca as fi avut prieteni, chiar daca altii”, spune tanara sahista, care adauga ca si-ar dori
foarte mult sa-si petreaca macar cateva luni in Romania, pentru a-si da seama cum ar fi fost sa traiasca aici.

Intrebata unde se vede peste cinci ani, Alexandra glumeste: “Mintea mea nu gandeste atat de mult, cand joaca sah – glumesc. Peste cinci ani voi fi terminat Standford-ul si sper sa-mi dau seama pana atunci ce vreau sa fac in viata. Presupun ca voi demara un proiect, sunt interesata de actiunile umanitare, dar mi-as dori sa incep si o afacere proprie. Am mai spus ca mi-ar placea sa deschid o scoala de sah pentru copii”. 

A ales sa-si continue studiile la Universitatea Standford (California), pe de-o parte, pentru ca si-a dorit intotdeauna sa invete acolo, iar pe de alta parte pentru ca sistemul de burse este foarte bun.

“Universitatea Standford are un sistem de finantare foarte bun, in functie de veniturile parintilor. In plus, studentii pot fi platiti pentru munca de cercetare. Sunt foarte norocoasa ca am fost acceptata la una dintre primele cinci universitati din lume”, mai spune Alexandra.

In timpul liber, romanca ce reprezinta Canada la competitiile internationale de sah face sport cat de mult poate si se ocupa si de pagina de Facebook.

“Fac cat de mult sport pot. Cursurile de kick-boxing imi plac pentru ca imi elimin frustrarile, dar mai mult imi place sa alerg”, spune Alexandra.

Sursa: www.ziare.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page