Născut în 1980 la Darabani, Bogdan Adascălului este absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, specializarea construcții civile. După aproximativ doi ani în care a lucrat pentru firme de construcții din Iași și Bârlad, dărăbăneanul a plecat la începutul anului 2006 în Qatar unde a lucrat pentru filiala de acolo a unei firme de construcții din Spania. Din 2007 lucrează în ţara arabă, considerată a doua din lume ca PIB pe cap de locuitor, pentru firma germană ABB AG Germany, specializată pe construcția de sisteme energetice.
Vă mulțumim că ați acceptat să vorbiți pentru Darabaneni.ro. Cum orice poveste are un început, vă invit să rememorați primii ani ai copilăriei d-voastră, primele amintiri care le păstrați din Darabani.
În primul rand, mulţumesc pentru considerație și pentru oportunitatea acestui dialog. Am trăit anii copilăriei cu imaginea romantizată a copilului năzdrăvan al românilor, Nică al lui Ștefan a Petrii. Primii ani sunt cei în care vastul teritoriu ce este mintea umană este parcelat și îngrădit, sunt anii în care înveți fricile, bucuriile, limitele și forma viselor tale și de aceea sunt atât de prețioși. Eu am avut o copilărie fabuloasă, m-am ridicat la înălțimea lui Nică și, pe alocuri, l-am depășit. Darabaniul copilăriei mele este un tărâm de legendă, este o împletire de real și fantastic, unde am cunoscut prietenia celor mai interesanți camarazi, cum nici Harap-Alb nu a avut… De multe ori, când plonjez spre aceste amintiri, Darabaniul îmi vine în minte ca o grădină uriașă, făcută anume pentru mine și tovarășii mei.
Să trecem prin anii de școală. Ați urmat toate ciclurile de studiu la Darabani? Ce nume de colegi, de profesori v-au rămas întipărite în memorie? Care sunt momentele din această perioadă care vă leagă cel mai mult de Darabani?
E o întrebare ce a declanșat simultan mii și mii de amintiri, precum o căutare pe internet…Ultimul ciclu de studiu urmat la Darabani a fost cel gimnazial și, spre uimirea mea, îmi amintesc foarte viu și colorat o mare parte din acei ani. Am în minte o listă de nume de colegi și profesori lungă cât un pomelnic și sunt sigur că oricât m-aș strădui în a-i aminti pe toți, tot aș omite pe cineva. Prefer să menționez un singur nume, a celui ce ne-a vazut pe noi, pe elevii săi, mai mult decât oricine, ca pe niște crenguțe ce trebuiesc curățate, îngrijite, hrănite pentru a se dezvolta armonios în ramuri puternice…. pe domnul Octav Teioșanu.
În memoria mea a rămas ca cel ce a rupt abordarea convențională către balanța școală–joc și a explicat că ele nu trebuiesc separate și tratate în izolare, ci trebuiesc îmbinate, căci viața e un mare loc de joacă unde ai nevoie să îți folosești toate cunoștințele. În plus, a sădit în sufletul multora românism pur, învățându-ne că istoria poate fi clasificarea faptelor trecute de către puternicii zilei, nu neapărat adevărul absolut. Mi s-a întâmplat în ultima vreme să povestesc celor apropiați mie despre fascinantul Darabani, izvor de umor și sarcasm. Cred că asta mă leagă cel mai mult de Darabani, acest germene de umor și amintirile legate de perioada de sădire a sa.
„Mă văd într-o Românie care a învăţat să înveţe”
După liceu ați plecat, ca orice tânăr, la facultate. A fost un moment în care ați spus: „Viitorul meu este în altă parte, aici voi veni doar în vacanță?”
Am părăsit Darabaniul la vârsta de 14 ani și am revenit destul de des până la terminarea facultății și toate alegerile pe care le-am făcut în viața îmi arată că nu voi reveni să trăiesc la Darabani, dar cu siguranță voi reveni în România. Aliniată la Civilizația Occidentală, România își arată ușor toate „defectele” moștenirii Bizantine, dar comparația asta este forțată de multe ori și folosită ca armă de manipulare. E ca și cum ai încerca să compari un fazan cu un porumbel. Amândoi au aripi, pene, cioc, fac ouă, dar înțeleg viața și raportarea lor la tot ce-i înconjoară în mod diferit. Nu rău, nu bun, dar diferit și adaptat la necesitățile lor. Eu mă văd într-o Românie care a învățat să învețe, care e capabilă să progreseze, indiferent de factorii de mediu.
Când ați luat prima dată contact cu străinătatea?
Am părăsit România pentru a munci în altă țară după facultate, când împreună cu soția mea am ajuns în Qatar. S-a întâmplat în 2005 și de atunci am continuat aici.
În ce împrejurări ați ajuns să vă desfășurați activitatea în țările Arabe și cum ați reușit să vă adaptați stilului de viață din Orientul Mijlociu?
Citeste mai mult pe darabaneni.ro
