Incendiu

INCENDIU | Pompierii s-au luptat cu flacarile in week-end la Stefanesti, Vorona si Roma!

Pompierii botoşăneni au intervenit, în ziua de 28 aprilie, pentru stingerea a trei incendii izbucnite la Stefăneşti, Vorona şi Roma, în mai puţin de două ore. În urma evenimentelor s-au înregistrat pagube materiale de cca. 300.000 lei. Prin intervenţia lor, pompierii au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de peste 700.000 lei.

          Primul apel de ajutor a venit din partea unui cetăţean din oraşul Ştefăneşti, puţin după ora 9.00, care anunţa că mai multe bunuri dintr-o cameră a locuinţei sale au luat foc. În ajutor, s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau un frigider, cca. nouă m.p. din tavanul camerei construit din scândură, un dulap, o uşă şi mai multe materiale textile, existând pericolul ca flăcările să se extindă la bunurile din celelalte încăperi ale casei. Incendiul a fost stins în mai puţin de un sfert de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 200.000 lei. Pagubele au fost estimate la 5.000 lei. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs la un frigider aflat sub tensiune.pompieri-inc0001

          În timp ce pompierii din Ştefăneşti finalizau acţiunea de stingere, cei din Botoşani erau solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă construită din lemn de pe raza comunei Vorona. Spre locul indicat s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu trei autospeciale cu apă şi spumă. Când au ajuns la locul intervenţiei, ardeau casa şi bunurile din interior şi un foişor din lemn. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit aproape 20 de pompieri şi voluntari, timp de aproape trei ore. Valoarea pagubelor depăşeşte 200.000 lei. S-au salvat bunuri materiale în valoare de 350.000 lei. Cauza probabilă de incendiu este în curs de stabilire.

          Tot duminică, la Roma, a izbucnit un incendiu la un depozit de materiale, cel mai probabil, din cauza cenuşii şi jarului aruncate la întâmplare, lângă materiale combustibile. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie stins înainte de a produce pagube materiale însemnate. Au ars aproximativ patru m.c. de material lemnos, 50 kg porumb şi cca. 15 m .l. gard, pagubele fiind estimate la 5.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 200.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page