Anunturi

LOCAL | Mormântul celor 9 preoți din Cimitirul Eternitatea a fost deschis – FOTO

Mister elucidat în cazul mormântului din Cimitirul Eternitatea unde mii de credincioși au mers de-a lungul anilor și au aprins lumănâri și chiar s-au rugat crezând că acolo sunt ingropați nouă preoți morți în timpul Primului Război Mondial.

Pentru a cinsti așa cum se cuvine memoria celor care se presupune că erau îngropați în respectivul mormânt, reprezentanții Urban Serv au dorit să amenajeze locul de veci, dar au cerut și punctul de vedere al reprezentanților Protopopiatului Botoșani întrucât nu există niciun document care să ateste că în Cimitirul Eternitatea au fost îngropați cei nouă preoți.cimitir 1Joi dimineață, cu acordul Protopopiatului, mormântul a fost deschis, însă înăuntru nu a fost găsit niciun sicriu, fiind complet gol.

“Am dorit să elucidăm un mister și să fim corecți și față de cei vii și față de cei morți. Fiind preoți înscriși pe plăcuțe ne-am pus problema că dacă ei sunt înmormântați aici atunci noi suntem datori să le facem o pomenire, să le facem rânduielile noastre creștinești. Era firesc gestul și actul de cult pe care să îl facem față de cei răposați. De o anumită perioadă de timp, anumite persoane veneau și aprindeau o lumânare și chiar se rugau făcând un act de cult și chiar eu personal le-am văzut, de multe ori. Trebuia să clarificăm dacă există cineva aici motiv pentru care să venim să aprindem o lumânare și eventual să ne rugăm. Am săpat și am constatat că nu există oseminte. Este un monument comemorativ făcut, după cum scrie pe cruce, în 1921. Am clarificat lucrurile: nu există preoți înmormântați în acest loc. Aici este doar un momument comemorativ care amintește de ei“, a declarat părintele protopop Lucian Leonte.

cimitir 2

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page