LOCAL | Bisericile verificate de pompieri înaintea Sărbătorilor Pascale
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani derulează campania de verificare a lăcaşelor de cult cu risc ridicat de incendiu din judeţ.
Acţiunea are ca scop prevenirea situaţiilor de urgenţă care s-ar putea produce pe timpul oficierii Slujbei de Înviere prin înlăturarea cauzelor potenţial generatoare de incendiu sau alte evenimente nedorite.
Timp de două săptămâni, personalul Inspecţiei de Prevenire va trece pragul a peste 60 de biserici şi mănăstiri pentru a controla respectarea condiţiilor de securitate la incendiu şi/sau protecţie civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor (stingătoare, accesorii la panourile de incendiu) şi starea acestora, existenţa şi starea/practicabilitatea căilor de acces şi evacuare (interioare şi exterioare), existenţa rezervoarelor de apă pentru incendiu şi posibilităţile practice de folosire ale acestora, dar şi modul de amenajare a spaţiilor şi locurilor pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.
Verificate sunt şi sistemele de încălzire locală şi instalaţiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii.
Totodată, preoţii şi personalul neclerical sunt instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora.
Acţiunile de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special de către credincioşi, dar şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor situaţii de urgenţă vor continua în Noaptea de Înviere.