“AJUTA UN SUFLET” | O mânuţă pentru Lucia-Cristiana!
Lucia-Cristiana s-a născut pe 25 noiembrie 2010. Un copil dorit şi aşteptat cu multă nerăbdare de părinţi, însă la naştere marea bucurie s-a transformat în uimire.
Lucia-Cristiana s-a născut fără jumătate din antebraţ şi mânuţa stângă, mai exact conform scrisorii medicale din data de 25-11-2010 “absenţă congenitală a 1/2 distale a antebraţului şi mâinii stângi”.
A fost o sarcină normală, fără probleme şi atent monitorizată până în ultima lună de sarcină, dar din păcate nu s-a văzut nimic la niciuna din cele patru ecografii făcute. Nu au întârziat nici explicaţiile medicilor: cauză genetică sau o banală răceală în primul trimestru de sarcină, dar acestea fiind doar simple supoziţii neavând la bază nici o investigaţie.
Nu aflarea cauzelor mai contează acum, ci demersurile pe care le putem face pentru ca Lucia să-şi poată îmbraţişa părinţii cu ambele mânuţe.
Lucia are nevoie de proteză începând cu vârsta de 2 ani,dar si de sedinte de kinetoterapie pentru ca muschii omoplatului,dar si coloana vertebrala sa i se dezvolte fara probleme. La recomandarea medicilor primele proteze vor fi cele estetice,dupa care vor urma proteze din ce in ce mai performante;cum ar fi: proteza mioelectrica sau proteza bionica. Costurile pentru achizitionarea protezelor sunt uriase pentru posibilitatile noastre financiare.
Manuta artificiala nu poate reface decat o parte din functiile manutei Luciei,dar o poate ajuta sa fie independenta si sa nu se simta diferita fata de alti copii.
Haideti sa investin in zambetul unui copil, sa-i dam manuta de care are nevoie!
O sumă cât de mică donată poate fi o mare sansa pentru Lucia-Cristiana, sansa de a avea o copilarie si o viata frumoasa.
Să vă ajute Dumnezeu!
Donatii se pot face in conturile:
RO38.RZBR.0000.0600.1321.3728 (RON)
RO05.RZBR.0000.0600.1321.3740 (EURO)
RO48.RZBR.0000.0600.1321.3742 (USD)
COD SWIFT:-RZBRROBU
Raiffeisen Bank-Sucursala Braila
Beneficiar cont: Turcu Marian – tatăl Luciei
Telefon: 0769.657.755 0769.657.755
0762.682.426 0762.682.426
Mai multe detali le gasiti pe :
http://lucia-cristiana.blogspot.com/