Vi-l prezentăm pe Dumitru-Verginel Gireadă. Condamnat la puşcărie — doi ani cu suspendare; ales în Parlament — patru ani cu executare.
Dumitru-Verginel Gireadă (44 de ani) e deputat liberal. A ales, în urmă cu 17 ani, Partidul Naţional Liberal pentru că, în concepţia lui, e partidul care face ceva “în sensul dinamic al întăririi… banului, ca să spunem aşa”. Lui Gireadă îi place banul, dar îi place şi cartea. În 2010 a luat Bac-ul, deşi îl confundă şi acum pe Mihai Eminescu cu Ion Creangă. Anul ăsta se licenţiază în ştiinţe politice şi promite că n-o să plagieze. Nici n-ar şti de unde să plagieze, pentru că nu cunoaşte niciun autor de lucrări politice. Dar, până la urmă, întrebarea este următoarea: cum a ajuns Gireadă în Parlament?
Ce mult s-a schimbat viaţa lui Dumitru Gireadă în ultimele 12 luni! Acum un an era primar al comunei Mihai Eminescu (din care face parte şi satul Ipoteşti, locul natal al marelui poet), din judeţul Botoşani, şi se afla într-un proces penal în care era acuzat de însuşirea prin fals în documente a unui teren din localitate. În aprilie 2012 a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare. Pedeapsa prevedea că nu mai poate ocupa funcţia deţinută la data comiterii infracţiunii. În iunie au fost alegerile locale. Nemaiavând voie să fie primar, în locul său a candidat soţia lui, care a şi câştigat primăria. În vara anului trecut, Gireadă, rămas fără funcţie, s-a gândit să candideze la un loc de deputat de Botoşani. Pentru că justiţia nu i-a suspendat dreptul de a alege şi de a fi ales, a candidat şi a câştigat.
-Adevărul: Cum aţi ajuns în Parlament, domnule Gireadă?
-Dumitru Gireadă: După opt ani de administraţie am considerat că ar fi cazul să fac un pas mai sus, pentru a demonstra omenilor din zonă că pot să fac şi altceva decât să fiu primar. Vă invit în Mihai Eminescu, când aveţi timp, să vedeţi ce transformări a cunoscut comuna în opt ani de zile, cât am fost eu primar.
-Ce aţi făcut în Mihai Eminescu?
-Păi, hai să spunem: 60% apă, canalizare. 70% asfaltat comuna. Am transformat comuna într-un orăşel. Sunt opt sate.
-Sunteţi modelul de politician plecat de jos. Aţi fost mecanic…
-Da, nu mi-e ruşine. Am făcut şcoala profesională de mecanici agricoli şi până în ’89 am fost mecanic agricol. După aia am lucrat la SMA (n.r. – Staţiunea de Mecanizare a Agriculturii) Botoşani şi am progresat. Că omul nu trebuie să se nască şi să se plafoneze pentru un anumit nivel. Dacă ar fi să fac o descriere a vieţii, la vremea respectivă am avut nişte greutăţi – pot să spun – în familie. Taică-meu era bolnav de cancer. Era operat la Iaşi. Nu erau posibilităţi să merg atunci într-un ritm mai galopant, să fac o facultate. Deşi am fost un elev bun. Dar m-am plafonat puţin pentru că aşa stăteau lucrurile atunci. Ulterior am mers mai departe. Cu ambiţie, cu celelalte.
-Ce lucraţi la SMA?
-Mecanic. Tot ce înseamnă maşini şi utilaje. Apoi, din ’91 până-n ’93, am lucrat la Centrul de Transfuzii, ca administrator. Făceam aprovizionare, de la seringi, flacoane… Şi în ’93 mi-am înfiinţat o firmă privată, Agrostar. Am făcut un credit şi am luat şase tractoare noi, combine. În doi ani le-am şi plătit, că am prins atunci inflaţia aia. Am prins-o bine! Şi am lucrat prestări servicii pentru toată comuna. M-am extins cu creşterea animalelor. Deci, o afacere foarte profitabilă. Ţin să vă spun că mi-a mers foarte bine şi chiar sunt mândru de ceea ce am realizat. M-am dus, m-am ridicat, chiar am prosperat!
-Aţi pus ceva garanţii ca să luaţi creditele astea?
-Da, m-au ajutat părinţii atunci, cu casa, au pus şi ei garanţii, am pus şi eu.
-Părinţii dumneavoastră mai trăiesc?
-Nu mai trăiesc, sunt morţi de opt şi nouă ani de zile.
-Şi în PNL cum aţi ajuns?
-În 1996 am intrat în PNL. Eram un om gospodar, aveam o stare, eram realizat. Am înţeles că partea lucrurilor ar fi liberală, acolo m-aş reprezenta, în latura de dreapta. Şi am acces. Am fost membru în biroul politic local, am fost consilier local. În 2004 m-am gândit să candidez la Primăria comunei Mihai Eminescu. Am candidat şi, bineînţeles, am şi câştigat-o.
-Cum bineînţeles? A fost chiar aşa uşor?
-Eram un om simplu, iubit de oameni. Un om al locului. Mi-au dat votul şi le-am demonstrat că am putut.
-Acum aveţi foarte mult teren în comună, 45 de hectare.
-Păi şi ce? E mult? Eu cumpăr pământ. Străbunicii mei au fost vătafi pe moşia boierească. Deci, am viţă de boier. Stră-străbunicul meu l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Un bunic pe care l-am mai prins şi eu îmi povestea despre Eminescu. Să mă anunţaţi când treceţi prin zonă, că vă ofer cazarea. Numai să vedeţi ce zonă frumoasă este.
-Vorbiţi-ne puţin despre procesul în care aţi fost condamnat la doi ani cu suspendare.
-Da… ştiam că asta vreţi. Să nu scoateţi din context, cum a scos Antena 3, care m-a dat: “Plecat de la coada vacii şi ajuns parlamentar”. Îmi pare rău. Nu ştiu, adică, ce înseamnă asta. Suntem oameni şi supraoameni? Eu am o vorbă de la tata: cunosc destui care au trei facultăţi şi nu au cu ce clăti apa în ceaun. Cunosc destui! Important e să te descurci, să ai şcoala vieţii, să ştii să te comporţi, să fii educat. Să ai bun simţ. Dacă eşti nesimţit, n-ai să faci nimic.
-Aşadar, terenul ăsta pe care vi l-aţi trecut în proprietate şi aţi fost condamnat. Despre el vorbeam.
-Ce teren? A, terenul ăsta. Despre ce vorbim? Terenurile mele le-am cumpărat transparent şi mai cumpăr şi acum. Pentru ca să ştie toată lumea: cumpăr şi-acum, în continuare. Haideţi să vă spun: da, într-adevăr, am avut un dosar făcut pe comandă politică şi chiar puteţi să scrieţi. Pe comandă politică. Am avut un război surd, pe faţă, cu câteva persoane bine puse la Botoşani. Eu, fiind vicele la PNL Botoşani, am deranjat pe multă lume. Mihai Eminescu era galben, comună galbenă din punctul de vedere al liberalismului. Era singurul nucleu dur al PNL-ului. Şi n-am cedat. Mi s-a sugerat să cedez şi le-am zis “ia duceţi-vă în p… mamii voastre”. PDL-ul, domnule! PDL-ul au fost răi. Răi, nu aşa… Răi peste măsură! Am avut 40 de dosare şi plângeri penale. Veneau DNA-ul, Parchetul, Poliţia economică. Îmi măsurau asfaltul noaptea. Timp de doi ani de zile ştiţi cum am fost? Secat! Îmi venea să îmi iau traista şi să plec. Dar am mers la luptă şi m-am luptat cu ei. Când au văzut că nu ţine, m-au luat pe plângeri la Fondul funciar. Fondul ăsta e o nebuloasă în Botoşani.
-Şi cum aţi ajuns la plângerea penală?
-E unul care mi-a făcut plângere penală că fac abuz în serviciu şi că i-am luat eu pământul. Eu i-am spus: “Ce pământ ţi-am luat, bă?”. Cumpărasem un teren de la o persoană şi imediat l-am vândut mai departe. Procurorul a scris în rechizitoriu că am modificat titlurile de proprietate şi mi-am însuşit acel teren. Bă, ca să vă daţi seama, e ridicol! Bă, şi n-am făcut lucrul ăsta!
-De ce aţi cumpărat terenul ăla dacă ştiaţi că sunt probleme cu el?
-Păi, nu avea nicio problemă. Omul avea act de proprietate pe el. Băi, era proprietatea omului! Îl avea pe rolul agricol. Prima dată am primit NUP. Procurorul ăsta n-a avut de lucru şi mi-a făcut din nou plângere penală. Iar eu, deşi ştiam că telefoanele mi-s ascultate, i-am înjurat la telefon. Le-am dat multă sănătate. Procurorul, un pătimaş, ce-a zis: “Da, te dai artist?“. Şi m-a luat “la treabă” şi s-a ţinut de mine. Am strămutat dosarul de la Botoşani la Satu Mare, în ideea de a nu mă mai controla procurorul ăsta. Dar el se ducea şi se interesa de dosarul meu după fiecare termen. Aţi mai văzut aşa ceva? Era un procuror în vârstă, fost securist, care făcea jocul PDL-ului. Nu doresc nici la copiii copiilor mei şi nici la ai voştri să aibă de-a face cu aşa ceva. Şi mi-a dat doi ani cu suspendare. Politic, s-a urmărit să nu mai pot deţine funcţia deţinută la data săvârşirii infracţiunii.
-Cum îl chema, domnule, pe procurorul ăsta?
-Nu contează. Auzi? Ştii ce, m-am săturat până la gât. Procesul s-a terminat în 2012.
-Terenul cui aparţine acum?
-Unui om. Eu l-am vândut imediat, înainte de litigiu. A fost atunci, în 2007-2008, explozia aia de preţuri la terenuri. Am făcut banul, ca fiecare. I-am dat drumul. De ce nu? Nu e interzis.
-Şi după sentinţă aţi dat înapoi banii obţinuţi pe el sau cum?
-Nu există aşa ceva. Oricum, voi ataca sentinţa inclusiv la drepturile omului. Dureros e că îţi pătează imaginea.
-Da, o să tot atârne de dumneavoastră tinicheaua asta: politicianul condamnat penal.
-Asta este. În viaţă e ca în viaţă: cine nu e mâncat de rele nu ştie a cânta de jale. Eu am trecut prin multe şi n-am albit degeaba la 40 de ani (n.r. – Gireadă nu a albit. Are părul negru).
-Dar nu v-au interzis să candidaţi la deputăţie când v-au condamnat?
-Nu. Mi-au interzis doar dreptul de a mai ocupa funcţia de primar, pe care o ocupam la data săvârşirii – chipurile – a infracţiunii.
-Dacă nu ar fi venit sentinţa asta, candidaţi în continuare la primăria comunei Mihai Eminescu?
-Da, candidam mai departe la primărie. Sigur că da.
-Deci, condamnarea asta, se poate spune, v-a adus în Parlament.
-Un şut în fund e un pas înainte. Imediat după sentinţă au venit alegerile locale. Şi în locul meu a candidat soţia mea, care a şi câştigat cu 70%.
-Aţi plecat dumneavoastră, a venit soţia. Pare că familia Gireadă a ajuns stăpână pe Mihai Eminescu.
-Nu e adevărat, eu sunt mic, sunt alţii care au afaceri mari. Nu cunoaşteţi Mihai Eminescu. S-a creat o psihoză şi cu ANI, şi cu alte tâmpenii. Bă, e o mare tâmpenie. Noi, ca naţie, vrem să dezvoltăm ţara asta sau vrem s-o menţinem în rahat, să mă scuzaţi de expresie? Aşa oameni n-am putut să văd… mentalităţile astea!
-Fiica dumneavoastră are o firmă cu care deszăpezeşte prin Mihai Eminescu.
-Nu. Ştiu că aţi citit într-un tabloid din Botoşani. Bat câmpii! Nu le-am dat taxa de şmecher şi mă atacă. Fiică-mea are o societate care se ocupă cu prestări servicii şi cu celelalte, dar nu are contracte cu statul. Ea închiriază utilaje la diverse societăţi: unul are nevoie de un buldozer, unul are nevoie de un camion. Ea le închiriază. Păi, bă, pun acum o întrebare de zece puncte: eu am cumpărat utilajele astea să le ţin în curte? Să mă uit la ele? Ce-ar trebui, după părerea voastră? Copiii de primari şi de parlamentari să-i îngropăm sau ce? N-au dreptul la viaţă? Bă, e o tâmpenie asta!
-Domnule Gireadă, de ce a ajuns ţara asta unde a ajuns?
-În ’90, Ceauşescu a lăsat România cu datorie zero. Am ajuns piaţă de desfacere. Au avut grijă să fărâmiţeze tot. Au mers pe principiul „dezbină, ca să poţi controla!“.
-Şi ţara priveşte cu speranţă către dumneavoastră, către parlamentari.
-Noi ne zbatem. Hai să vă dau ultimul exemplu, cu carnea de cal. Noi, România, facem lucruri de calitate şi au încercat să ne terfelească imaginea. De ce? Că suntem România.
-Ce vă propuneţi în mandatul ăsta de parlamentar?
-Am nişte obiective. Sper să nu plec din Parlament cu un gust amar. Fac parte din comisia pentru agricultură, iar obiectivul meu e dezvoltarea agriculturii. Nu vorbesc cu date ştiinţifice. Să finanţăm cu bani europeni. Să facem agricultură de performanţă, cu tractoare performante, cu o comasare a terenurilor. Şi cu o protecţie a producătorilor autohtoni.
-Dumneavoastră şi Gigi Becali – fost liberal – aţi fost condamnaţi şi totuşi sunteţi în Parlament.
-Şi la Gigi e discutabil. Nu mi se pare corect să vină unii şi să-ţi ia maşina. El şi-a trimis băieţii, au recuperat maşina. Aaa, că le-o dat vreo două la urechi, asta e. Şi meritau! Dacă ne facem cu toţii dreptate singuri, unde ajungem? Auzi, ştii ceva? Dacă unu’ mă fură şi îl prind, şi eu îi dau vreo două la urechi. Bă, dar în ce ţară trăim? Unde e civilizaţia, unde ne e ţara civilizată? Bă, dar nu se poate! Hoţii şi violatorii să te sfideze şi tu, care n-ai făcut nimica, îţi pune epitetul că eşti puşcăriabil. Ne mâncăm oameni pe oameni! Ne întoarcem la canibalism? La canibalism politic? La canibalism uman?
-Daţi licenţa la vară?
-Da, îmi fac lucrarea…
-Să nu plagiaţi!
-Haideţi să fim serioşi! Ceea ce fac eu e foarte uşor, e viaţă politică, nu e ceva…
-De ce Facultatea de Ştiinţe Politice?
-Pentru că asta fac, deci e un lucru care îmi place. E o doctrină, e o artă, citesc foarte mult.
-Ce autori de tratate politice v-au captat atenţia?
-Nu contează. De obicei îmi iau cursuri electronice. Seara stau câte o oră, două, trei. Chiar îmi place.
-Teza de licenţă cum se numeşte?
-Nu, lăsaţi. Acuma o încep. O să v-o prezint. Ar fi aşa, nu ştiu cum, să dau ceva acuma pe care eu pregătesc… Când o să am, o să vă arăt.
-Dar cu ce profesor lucraţi la ea?
-Am profesor. Nu vreau să spun.
-Dar mai aveţi timp să învăţaţi pentru facultate?
-Dar cum? Eu dacă scanez o dată ceva, reţin. Am o memorie grozavă.
-Definiţia statului ştiţi să ne-o spuneţi? Se învaţă în primul an la Ştiinţe Politice.
-Băi, auzi? Devenim copii de şcoală. Hai, că nu fac şcoală nici eu cu voi, nici voi cu mine. Hai să fim serioşi! Eu vă mai spun un singur lucru, dacă aveţi posibilitatea vreodată să veniţi în Mihai Eminescu, eu vă invit cu plăcere…
-Aţi făcut liceul la 40 de ani, când eraţi şi primar…
-Ştiţi, ăla care e beat se mai dezbată, dar prostul niciodată. Aţi înţeles aluzia, da?
-Nu.
-Mai bine mai târziu decât niciodată. Am colegi studenţi mai în vârstă ca mine. Şi nu e ruşine. Ce e rău în a învăţa? E rău să fii prost, să dai în cap. Dar să înveţi nu e ruşine, mă!
-V-a fost peste mână să învăţaţi pentru Bacalaureat la 40 de ani?
-Nu. Chiar m-am pregătit. Chestia amuzantă e că am copiii mari. Şi fiică-mea se pregătea de Bac, şi eu mă pregăteam, la fel, de Bac. Şi ea râdea de mine. Iar eu i-am spus un singur lucru: „Tată, şcoala pe care am făcut-o noi înainte de ’89, voi nu faceţi nici 10% din câtă şcoală făceam noi atunci“. Ce, bă… nici un sfert!
-Vă mai amintiţi ce v-a picat la Bacalaureat?
-Da (râde înfundat). Din Eminescu. Dar, nu mai contează, lasă. Din Harap Alb. Poem. (n.r. – Harap Alb, nu e poem, ci basm, şi nu e scris de Mihai Eminescu, ci de Ion Creangă).
-Şi aţi ştiut?
-Băi, îţi dai seama, cum să nu ştiu? Născut în Mihai Eminescu, să nu ştiu Eminescu? Las-o-n pisicii mă-sii! Pe-ăsta chiar l-am citit. (n.r. – pe site-ul Ministerului Educaţiei, elevul Gireadă D. Verginel Dumitru figurează cu nota 5 la proba scrisă de Limba şi Literatura Română, Bacalaureat 2010).
-Şi n-aţi scris în compunere acolo „sunt primar în satul Mihai Eminescu…“?
-Eee, du-te băăă! Era cu supraveghere, hai să fim serioşi.
-S-a copiat la dumneavoastră la Bac?
-Nu (râde ruşinat). Erau unii de 18 ani care n-au scris nimic. Cum i-au trimis părinţii ăia la şcoală, nu ştiu! Vă spun cinstit. Copiii ăştia sunt o problemă în ziua de azi. Li se pare că-s vedete, că-s fiţă, că-s cutare. Bă, da’ nu învaţă deloc!
-Cine a luat Bac-ul cu notă mai mare?
-Dumneavoastră sau fiica? Ea a luat. Ea făcea şi pregătire.
-Aţi luat Bac-ul, dar deja aţi reuşit în viaţă şi fără ultimele două clase de liceu. Le-aţi cam făcut doar aşa, să fie, oricum eraţi deja primar.
-Eu cunosc destui oameni de succes care fac afaceri fără… Uite, Bill Gates, cutare. Hai să fim realişti. Oamenii care au minţi…
Citeste mai mult: adev.ro/mk8clz
