Liga 2

SPORT | Situaţie disperată la Sportul: ”Nu avem antrenor, nu avem condiţii, suntem neplătiţi de 23-24 de luni”

Mai mulţi jucători ai echipei Sportul Studenţesc, printre care Dacian Varga, Viorel Ferfelea, Dean Beţa şi Daniel Lung, s-au plâns de problemele pe care le au cu finanţatorul Vasile Şiman.

Dacian Varga a fost liderul revoltei de la Sportul, acesta vorbind despre situaţia sa de la echipă, dezvăluind faptul că era nevoit să semneze de fiecare dată prelungirea contractului cu Sportul atunci când urma să fie împrumutat.

“Problema este gravă, nu avem antrenor, nu avem condiţii, suntem neplătiţi de atâta timp. Ne-am plâns la toată lumea. Domnul Dragomir nu are cum să ne ajute, pentru că noi nu ţinem de Ligă. Mircea Sandu a spus că este alături de noi, dar că nu are cu ce să ne ajute.

Unii dintre noi au semnat nişte hârtii, dar erau sume de genul 200, 300 de lei. La Comisii s-au mai pus însă nişte zerouri în coadă. Eu nu am semnat niciun act, dar am cerut expertiză. Nu ne-am primit banii de 23 de luni, 24 de luni. Puneţi înregistrarea, să vedeţi de ce am rămas acolo. Nu aţi auzit că el este acoperit, el face, este cel mai cel. Am spus, o mai spun încă o dată: eu nu eram lăsat să plec de la echipă, dacă nu semnam prelungirea. Ca să plec, eu semnam prelungirea.” a spus Dacian Varga pentru Sport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page