NATIONAL | Lapte cu aflatoxină peste limita admisă în 34 de ferme românești
Ministrul Agriculturii Daniel Constantin și șeful ANSVSA au prezentat, joi, rezultatele controalelor desfășurate la fermele din România, declanșate odată cu depistarea de aflatoxină peste limita admisă în laptele produs de o firmă din România, anunta cotidianul.ro.
“Timp de o săptămână au fost recoltate 1.335 de probe. Doar 67 de probe au fost găsite pozitive, cu o cantitate de aflatoxină peste limita admisă, ceea ce reprezintă 5% din numărul total de analize. Tot laptele a fost izolat şi distrus şi toate fermele vor începe să livreze laptele pentru consum. Produsele contaminate nu au ajuns pe raft, iar astăzi sunt sigure. Un produs din România nu a fost mai sigur ca acum. Peste 20 de milioane de români pot fi siguri că ceea ce consumă este bun ca să fie consumat”, a declarat Daniel Constantin.
785 de ferme au fost verificate, dintre acestea 34 de ferme fiind depistate cu probe pozitive. O cantitate de aflatoxină peste limita admisă a mai fost depistată la 5 centre de colectare, 8 automate de lapte și 20 de unități de procesare.
În urma analizelor, ANSVSA a scos din comerț 193 de tone de lapte infestat cu aflatoxină.
La rândul său, preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu a declarat joi că suspiciunea referitoare la posibile reziduuri de antibiotic în pieptul de curcan provenit de România nu a fost fondată.
“În urma anchetei s-a dovedit că procesatorul a respectat reglementările Comisiei Europene şi legislaţia românească sanitară veterinară privind creşterea curcanilor”, a precizat Mănăstireanu.
Inspectorii sanitari veterinari au anunţat, în 13 martie, că au început controlul la o fermă producătoare de carne de curcan, în urma unei notificări primite de la autorităţile din Germania cu privire la existenţa unei cantităţi de carne de curcan provenită din România în care s-au găsit reziduuri de antibiotic.
În cazul cărnii tocate vândută sub formă de mici şi asupra căreia exista suspiciunea că ar conţine carne de cal în loc de vită, este vorba de fraudă, a precizat Mănăstireanu.
“Societatea din Ploieşti SC Nicolin a intrat în atenţia instituţiilor antifraudă, iar cei care fac astfel de practici trebuie să plătească în faţa legii”, a spus Mănăstireanu.
Autorităţile veterinare au declanşat, în data de 14 martie, o alertă alimentară după ce într-un supermarket din Bucureşti a fost descoperită cantitatea de 200 de kilograme de carne tocată vândută sub formă de mici, dar asupra căreia exista suspiciunea că ar conţine carne de cal în loc de vită.
În urma cercetărilor s-a stabilit că micii erau produşi de o firmă din Ploieşti care a distribuit aproximativ 2.000 de caserole de mici în 36 de judeţe.
Inspectorii DSV Prahova au prelevat alte trei probe din micii care sunt produşi de această firmă.
Societatea respectivă este administrată de soţul fostei şefe a Biroului de Siguranţă Alimentară de Origine Animală din cadrul DSV Prahova. În urma alertei, angajata a fost trecută pe o funcţie de execuţie în cadrul biroului care răspunde de verificarea produselor non-alimentare.