SPORT | Cristi Popovici se teme de meciul cu Dunarea Galati: “Va fi un meci foarte, foarte dificil. Este o echipa harnica”
Antrenorul principal al FC Botosani, Cristi Popovici, a declarat astazi ca partida de sambata cu Dunarea Galati va fi una foarte dificila, chiar daca in turul campionatului, la revenirea sa la Botosani, am invins cu scorul de 4-1.
“A trecut mult timp de la acel rezultat. Ne-am bucura cu totii daca am castiga de-o asemenea maniera. Noi am fi multumiti cu cele trei puncte, fara a fi diferenta de scor atat de mare. Daca am reusi si lucrul asta cu atat mai bine ar fi pentru suporteri si pentru increderea echipei in continuare. Atmosfera in vestiar este una foarte buna. Toate lumea este constienta de miza fiecarui joc.
Cei de la Galati au jucat doua meciuri cu echipe angrenate in lupta la promovare . Au reusit sa castige la Otopeni de o maniera categorica, in conditiile in care Otopeniul nu si-a creat nicio ocazie. A urmat meciul cu Tulcea, atunci cand au pierdut in minutul 92 intamplator. Am urmarit ambele jocuri si cu siguranta meciul de sambata va fi foarte foarte dificil, pentru ca intalnim o echipa artagoasa. Spre deosebire de turul campionatului, este o echipa mult mai harnica”, a spus Cristi Popovici.