Politic

POLITICA | Tinerii liberali il sustin pe Crin Antonescu alaturi de Iliuta si Turcanu

Organizaţia Municipală a Tineretului Național Liberal din Botoșani s-a întrunit la începutul săptămânii pentru cea de-a cincea şedinţă de anul acesta. Invitaţi au fost preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu (preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL), viceprimarul Viorel Iliuţă (preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL) şi noul preşedinte a Organizaţiei Judeţene a TNL Botoşani, Lucian Diac.

Tinerii liberali de la municipiu au propus şi au votat lista de activităţi pe primul semestru al acestui an. Pe ordinea de zi a fost şi proiectul naţional “Echipa lui Crin 2014″.

Acest proiect s-a adoptat, cu unanimitate de voturi, teneliştii locali susţinându-l pe candidatul liberal, Crin Antonescu, la prima funcţie în stat. Persoana desemnată să coordoneze “Echipa lui Crin 2014″ din municipiul Botoşani este vicepreşedinta TNL, Anca Pâslaru.

“Este o continuare a proiectului «Echipa lui Crin», de acum patru ani, care s-a bucurat de un real succes. Atunci, peste 500.000 de tineri au fost alături de noi, arătându-şi susţinerea faţă de Crin Antonescu”, a declarat Viorel Iliuţă, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL.

Sorin Cornillă, preşedintele TNL de la municipiu:“Eu şi colegii mei îl susţinem fără echivoc pe Crin Antonescu pentru că el reprezintă liderul pe care ni-l dorim: academic, strălucit, agresiv când e cazul şi mai ales bine organizat”.

Tinerii liberali au stabilit şi proiectele desfăşurate in 2012 pe care le vor prezenta pentru Gala Premiilor TNL, care se va desfaşura în Bucureşti pe 22 februarie la Palatul Parlamentului .

Comunicat de presă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page