Local

Razie de amploare în municipiul Botoșani. Zeci de persoane legitimate și localuri controlate

 În noaptea de 15 înspre16 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică, de investigare a criminalității economice, acțiuni speciale și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi,  au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.

 

Astfel, activitățile au fost desfășurate în intervalul orar 18:00-02:00, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, cele din proximitatea localurilor publice, precum și arterele rutiere adiacente, prilej cu care au fost legitimate peste 400 de persoane, 26 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise.

 

De asemenea, au fost controlate 18 societăți comerciale și verificate 312 autovehicule. 72 dintre conducătorii auto au fost supuși testării cu aparatul alcooltest, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 68.000 de lei. Dintre acestea, 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 79 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier și 2 sancțiuni în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor și a bunurilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page