IncendiuLocal

Șapte incendii de vegetaţie uscată, în ultimele ore, în judeţul Botoșani – FOTO&VIDEO

În ultimele 24 de ore, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a șapte incendii, în următoarele localități:

✔ Tudor Vladimirescu (comuna Avrămeni) – a ars vegetația uscată de pe aproximativ un hectar. Au acționat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Avrămeni;

✔ Hilișeu-Crișan – au ars deșeuri și vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 5000 de metri pătrați. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hilișeu-Horia. Au fost salvate trei clădiri;

✔ Balta Arsă – a ars vegetația uscată de pe aproximativ un hectar. Incendiul a fost stins de un echipaj al Detașamentului de Pompieri Botoșani, care a intervenit cu o autospecială de stingere, dar și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corni;

✔ Curtești – a ars vegetația uscată de pe aproximativ 500 de metri pătrați. La caz au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Curtești. A fost salvată o casă;

✔ Suharău – au ars aproximativ două hectare de vegetație uscată și stuf. Incendiul a fost stins de pompierii militari de la Punctul de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău;

✔între Leorda și Brăești, iazul Popeni – au ars aproximativ cinci hectare de stuf. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brăești;

✔Brăești – au ars aproximativ 20 hectare de vegetație uscată. Incendiul a fost stins de pompierii militari de la Detașamentul Dorohoi și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brăești.

Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost: folosirea focului deschis în spații deschise și jocul copiilor cu focul.

Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a tulbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Atragem atenția asupra faptului că, folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Recomandăm părinților să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte mijloace de aprindere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page