IncendiuLocal

Incendii de vegetație uscată în mai multe localități din județul Botoșani – FOTO

Nu distrugeți vegetația uscată prin ardere: pericol de incendiu!

Pompierii militari din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, dar și de la Garda de Intervenție Ștefănești au acționat, în ultimele ore, pentru stingerea a șase incendii, în următoarele localități:

Ștefănești – au ars resturile vegetale adunate dintr-o gospodărie, o magazie și 500 de kilograme de lemne de foc. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din apreciere;

✔ Dumbrăvița – au ars aproximativ patru hectare de vegetație uscată și stuf;

✔ Balta Arsă – au ars aproximativ 500 de metri pătrați de vegetație uscată. O casă a fost salvată de pompieri;

✔ Tocileni – a ars vegetația uscată de pe aproximativ 2000 metri pătrați;

✔ Stânca – a ars 0,5 hectare de stuf;

✔ Văculești – au ars aproximativ 200 de kilograme de deșeuri depozitate pe un câmp de la marginea localității.

Cauza probabilă a incendiile a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.

Reamintim faptul că potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page