Sport

FC Botoșani și Universitatea Craiova au remizat în etapa 28 a Superligii

FC Botoșani și Universitatea Craiova au remizat în etapa 28 a Superligii, 2-2, cu gazdele egalând în minutul 90+3. „Juveții” rămân cu o singură victorie în 14 meciuri la Botoșani!

Cronică de Eduard Apostol: „Safir brazilian și Enzo argentinian: ce goluri, ce final, ce iluzii!”

Ștefan Baiaram (7) n-a ajuns la centrarea exactă a lui Oshima, încurcat și de Friday. Vârful oltenilor a fost mult mai periculos zece minute mai târziu, doar că portarul Botoșaniului nu a fost pus de decor între buturi.

Dar cu gândul doar la ce să facă și cum să facă să dea golul care să-i apropie de a cincea victorie la rând, juveții i-au pierdut din vedere pentru un moment pe atacanții moldovenilor. Enzo Lopez (21) a fost blocat bine de portarul oltenilor, doar că mingea a ajuns la mereu imprevizibilul Ongenda, care a reluat cu capul de la distanță și mingea a lovit stâlpul din dreapta!

Safira, gol de brazilian!

Cîmpanu a uitat că a mâncat o pâine (și) în Bănie: după pasa de excepție de la oportunitatea lui Lopez și-a trecut în CV-ul partidei un șut inteligent din lateral dreapta, pe care Popescu (32) l-a gestionat bine, dar cu dificultate. Practic, faza a anunțat deschiderea scorului.

Enzo Lopez (34) a fost omul potrivit la locul potrivit, în fața porții adverse. După o fază fixă. Letal. Dar bucuria n-a durat prea mult. Safira (38) a arătat că este fotbalist brazilian, o reușită extraordinară, din prima, din “foarfecă” laterală, după ce i-a stricat aniversarea lui Miron. De remarcat faza și centrarea lui Mora, din nou de excepție în dreapta. Ce gol de debut a reușit Safira în tricoul juveților! La a 5-a prezență pentru olteni.

Interesant duel între Botoșani și Craiova, palpitantă confruntarea braziliano-argentiniană între Safira și Lopez, cei doi nouari.

300 de partide a strâns Miron în Liga 1 cu evoluția din această seară

Slăbiciunea Craiovei, Botoșaniul a trezit-o la realitate!

Craiova a experimentat cum este fotbalul fără Mitriță. Echipa a avut apetit ofensiv, iar pericolul a continuat să vină de pe partea dreaptă de atac.

Dar în apărare Universitatea pătimește, în continuare. Norocul s-a numit Miron (62), care din superpoziție, a reluat total aiurea. Craiova a simțit pericolul, doar de cinci ani nu mai învinsese la Botoșani.

2-1 pentru „Brazilia”: Safira a scăpat de un adversar pierdut prin iarbă, a pasat pentru Baiaram care n-a vrut să fie ratangiul meciului. La a patra încercare, unu la unu cu portarul advers, decarul alb-abaștrilor n-a mai ratat ținta. Era minutul 65 și se contura a 5-a victorie consecutivă din palmares de la revenirea lui Mirel Rădoi! De fapt, a fost o iluzie.

Ceea ce n-a avut Costel Gâlcă, are Mirel Rădoi: atacanți care să țină echipa sus, care să dea goluri și să producă victorii. Să-i facă pe suporteri să creadă că se pot bate cu oricine pentru titlu. Doar că apărarea e visătoare și veți vedea că a păcătuit.

 

Safira a ajuns la cota de un gol, 3 assist-uri și un penalty scos, se poate spune că s-a adaptat deja, nu? Cine e Elvir Koljic?! Juveții speră că “safirul” lor n-a pățit nimic grav, ieșind șchiopătând de pe gazon.

Botoșaniul s-a aruncat kamikaze în atac pe final de joc, inclusiv cu Șeroni împins la fie ce-o fi. Și a meritat! 2-2, a egalat Argentina: o fază muncită de Lopez, cu noroc mingea a ajuns la Pavlovic, care a avut sânge rece incredibil în minutul 90+4.

Moldovenii refuză a 5-a victorie la rând lui Rădoi, dar și locul 1 măcar pentru o seară.

 

Superliga
Echipa M V E Î Golaveraj Forma Pct
1 U Cluj 28 14 9 5 42 – 25
21 februarie 2025Oţelul Galați 0:U Cluj 1
17 februarie 2025U Cluj 3:Unirea Slobozia 2
09 februarie 2025U Cluj 2:Poli Iași 2
05 februarie 2025Universitatea Craiova 1:U Cluj 0
01 februarie 2025U Cluj 2:Rapid 1
51
2 Universitatea Craiova 28 13 10 5 44 – 27
22 februarie 2025FC Botoşani 2:Universitatea Craiova 2
14 februarie 2025Universitatea Craiova 2:Oţelul Galați 1
08 februarie 2025Unirea Slobozia 0:Universitatea Craiova 1
05 februarie 2025Universitatea Craiova 1:U Cluj 0
02 februarie 2025Universitatea Craiova 4:Poli Iași 1
49
3 FCSB 27 13 10 4 40 – 23
16 februarie 2025FC Gloria Buzau 0:FCSB 2
09 februarie 2025FCSB 3:Sepsi OSK 0
06 februarie 2025Petrolul 0:FCSB 0
02 februarie 2025FCSB 1:CFR Cluj 1
26 ianuarie 2025UTA 0:FCSB 1
49
4 CFR Cluj 28 12 12 4 47 – 31
16 februarie 2025Poli Iași 1:CFR Cluj 1
10 februarie 2025UTA 1:CFR Cluj 4
05 februarie 2025CFR Cluj 1:Hermannstadt 0
02 februarie 2025FCSB 1:CFR Cluj 1
27 ianuarie 2025CFR Cluj 3:Farul 1
48
5 Dinamo 27 11 12 4 36 – 24
15 februarie 2025Dinamo 0:Farul 2
07 februarie 2025FC Botoşani 1:Dinamo 1
04 februarie 2025Dinamo 1:Oţelul Galați 0
31 ianuarie 2025Unirea Slobozia 1:Dinamo 3
24 ianuarie 2025Dinamo 0:U Cluj 0
45
6 Rapid 27 10 12 5 32 – 24
17 februarie 2025Rapid 1:FC Botoşani 0
08 februarie 2025Oţelul Galați 1:Rapid 1
04 februarie 2025Rapid 2:Unirea Slobozia 1
01 februarie 2025U Cluj 2:Rapid 1
25 ianuarie 2025Rapid 1:Universitatea Craiova 0
42
7 Petrolul 28 8 14 6 28 – 26
15 februarie 2025Petrolul 0:UTA 1
09 februarie 2025Hermannstadt 1:Petrolul 1
06 februarie 2025Petrolul 0:FCSB 0
03 februarie 2025Farul 2:Petrolul 1
27 ianuarie 2025Petrolul 3:FC Botoşani 1
38
8 Hermannstadt 28 10 8 10 33 – 38
21 februarie 2025Hermannstadt 2:FC Gloria Buzau 1
14 februarie 2025Sepsi OSK 2:Hermannstadt 3
09 februarie 2025Hermannstadt 1:Petrolul 1
05 februarie 2025CFR Cluj 1:Hermannstadt 0
31 ianuarie 2025Hermannstadt 0:UTA 0
38
9 Sepsi OSK 27 10 7 10 35 – 32
14 februarie 2025Sepsi OSK 2:Hermannstadt 3
09 februarie 2025FCSB 3:Sepsi OSK 0
06 februarie 2025Sepsi OSK 1:Farul 0
01 februarie 2025FC Botoşani 0:Sepsi OSK 0
26 ianuarie 2025Sepsi OSK 2:Oţelul Galați 0
37
10 Farul 27 8 10 9 27 – 33
15 februarie 2025Dinamo 0:Farul 2
10 februarie 2025Farul 1:FC Gloria Buzau 0
06 februarie 2025Sepsi OSK 1:Farul 0
03 februarie 2025Farul 2:Petrolul 1
27 ianuarie 2025CFR Cluj 3:Farul 1
34
11 UTA 27 8 9 10 26 – 30
15 februarie 2025Petrolul 0:UTA 1
10 februarie 2025UTA 1:CFR Cluj 4
06 februarie 2025Poli Iași 0:UTA 1
31 ianuarie 2025Hermannstadt 0:UTA 0
26 ianuarie 2025UTA 0:FCSB 1
33
12 Oţelul Galați 28 6 11 11 21 – 29
21 februarie 2025Oţelul Galați 0:U Cluj 1
14 februarie 2025Universitatea Craiova 2:Oţelul Galați 1
08 februarie 2025Oţelul Galați 1:Rapid 1
04 februarie 2025Dinamo 1:Oţelul Galați 0
01 februarie 2025Oţelul Galați 2:FC Gloria Buzau 1
29
13 FC Botoşani 28 5 10 13 24 – 37
22 februarie 2025FC Botoşani 2:Universitatea Craiova 2
17 februarie 2025Rapid 1:FC Botoşani 0
07 februarie 2025FC Botoşani 1:Dinamo 1
04 februarie 2025FC Gloria Buzau 0:FC Botoşani 2
01 februarie 2025FC Botoşani 0:Sepsi OSK 0
25
14 Unirea Slobozia 27 7 4 16 28 – 45
17 februarie 2025U Cluj 3:Unirea Slobozia 2
08 februarie 2025Unirea Slobozia 0:Universitatea Craiova 1
04 februarie 2025Rapid 2:Unirea Slobozia 1
31 ianuarie 2025Unirea Slobozia 1:Dinamo 3
24 ianuarie 2025FC Gloria Buzau 3:Unirea Slobozia 0
25
15 Poli Iași 27 6 6 15 25 – 44
16 februarie 2025Poli Iași 1:CFR Cluj 1
09 februarie 2025U Cluj 2:Poli Iași 2
06 februarie 2025Poli Iași 0:UTA 1
02 februarie 2025Universitatea Craiova 4:Poli Iași 1
25 ianuarie 2025Poli Iași 0:Hermannstadt 2
24
16 FC Gloria Buzau 28 5 4 19 24 – 44
21 februarie 2025Hermannstadt 2:FC Gloria Buzau 1
16 februarie 2025FC Gloria Buzau 0:FCSB 2
10 februarie 2025Farul 1:FC Gloria Buzau 0
04 februarie 2025FC Gloria Buzau 0:FC Botoşani 2
01 februarie 2025Oţelul Galați 2:FC Gloria Buzau 1
19

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page