Localitatea Flămânzi din judeţul Botoşani, a fost declarată oraş în anul 2004. Este situată în partea de sud a judeţului, pe drumul european E58, Botoșani-Hârlău.
Flămânzi este considerat locul de pornire a Răscoalei de la 1907. Din actele vremii reiese că la 1907 în judeţele Botoşani şi Dorohoi în particular a fost o revoltă generală la care au participat ţărani (la sate), dar şi muncitori, orăşeni sau soldaţi (în oraşe cum ar fi Botoşaniul).
La şcoală ne-au învăţat şi încă se învaţă că Răscoala de la 1907 a fost una eminamente ţărănească, prin care truditorii pământului exploataţi de arendaşi şi-au cerut drepturile cu furcile şi topoarele. De la Flămânzi, revolta s-a întins în toată ţara, fiind în cele din urmă înăbuşită în sânge.
Deşi am fost îndoctrinaţi, la şcoală despre ce s-a întâmplat la 1907, iată că istoricul și arhivarul Ștefan Cervatiuc, ne deschide ochii minţii făcând lumină în acest caz, ajutându-se de documentele vremii. Dumnealui afirmă că Răscoala de la 1907 a fost una antievreiască.
În acele vremuri, lumea ţărănească intrase pe mâna arendaşilor. Marii boieri, sătui de viaţa la ţară, preferau viaţa comodă de la oraş şi arendau marile lor moşii. Arendaşii trebuiau să-şi scoată cheltuielile cu arenda, dar şi profit pe deasupra. Teritorii întinse din Moldova în special, inclusiv zona Botoşaniului şi a Dorohoiului, au ajuns să fie luate în arendă de evrei veniţi din Imperiul Austro-Ungar, în special de la Cernăuţi.
Spune istoricul botoşănean : „Răscoala de la 1907, din judeţul Botoşani, aşa cum o arată documentele vremii, a fost una antievreiască. Nu aveau nimic cu Guvernul sau cu boierii pământeni. Au fost moşii ale boierilor români apărate de răsculaţi. Revolta a fost îndreptată împotriva arendaşilor evrei“
„Răscoala țărănească din 1907” a fost un moment crucial în istoria României, o revoltă socială de proporții care a reflectat nemulțumirile adânci ale țăranilor față de condițiile de viață și de muncă extrem de grele, precum și față de o clasă politică incapabilă să rezolve aceste probleme. Începând pe 8 februarie 1907, la Flămânzi, județul Botoșani, și continuându-se cu răspândirea sa rapidă în întreaga țară, revoltă a fost unul dintre cele mai mari conflicte sociale din istoria modernă a României.
Cauzele răscoalei
Răscoala din 1907 a fost un rezultat al unor condiții economice extrem de precare. Țăranii români trăiau în sărăcie cronică, cu un sistem agrar ineficient și exploatator. Ei erau în majoritate subjugati datoriilor față de boieri sau față de stat și trăiau sub presiunea unor taxe exorbitante. După reforma agrară din 1864, care a avut rolul de a distribui pământ țăranilor, sistemul a rămas profund inechitabil, iar noile forme de organizare nu au reușit să le ofere țăranilor o viață mai bună.
Pe de altă parte, munca la moșiile boierești sau la stat era extrem de grea, iar salariile țărănești erau mici sau chiar inexistente. De asemenea, în perioada respectivă, conflictele dintre țăranul român și boieri erau frecvente, iar țăranul se simțea lipsit de drepturi și de un statut social corespunzător. În plus, reformele promise de guvernele succesive nu au fost implementate, iar țăranul a rămas prins în capcana unei sărăcii tot mai adânci.
De-a lungul anilor anteriori, mai mulți intelectuali și lideri politici ceruseră o reformă agrară, însă guvernele nu au dat curs acestor cerințe, iar lipsa unei reforme fundamentale a contribuit la frustrarea și nemulțumirea din rândul țăranilor.
Declanșarea răscoalei
Revolta a început în februarie 1907 în satul Flămânzi din județul Botoșani, unde țăranii au protestat împotriva nerespectării promisiunilor de reformă agrară și a abuzurilor boierești. Odată cu răspândirea rapidă a revoltei în alte județe ale Moldovei și Munteniei, protestele au evoluat din simple demonstrații într-o adevărată răscoală armată, cu atacuri la moșii, distrugerea simbolurilor autorității și confruntări violente cu forțele de ordine.
Răscoala a fost alimentată și de dificultățile economice agravate, în special în regiunile agricole precum Oltenia, unde recoltele au fost slabe și unde țăranul a fost adesea forțat să muncească la moșii boierești sau la stat pentru a supraviețui. Protestele au fost mai întâi spontane, dar au luat o amploare mai mare pe măsură ce tot mai mulți țărani s-au alăturat mișcării, iar în curând au izbucnit confruntări violente.
Reacția autorităților și reprimarea brutală
Guvernul conservator de la acea vreme, condus de Partidul Conservator, nu a putut gestiona situația și a fost înlocuit rapid de un guvern liberal condus de Dimitrie Sturdza. Noua conducere a declarat starea de urgență pe 18 martie 1907, iar în zilele următoare au fost mobilizați 140.000 de soldați pentru a reprima revolta.
Guvernul liberal a decis să aplice o soluție brutală, temându-se de o posibilă destabilizare politică, și a ordonat armatei să folosească forța pentru a opri răscoala. În Oltenia și alte regiuni afectate, armata a intervenit cu forțe semnificative, iar răscoalele țărănești au fost îndepărtate prin reprimarea violentă. În unele cazuri, armata a folosit chiar artileria pentru a bombarda satele în care revoltele fuseseră cele mai intense.
Sate întregi au fost distruse, iar numărul victimelor a fost imens. Potrivit estimărilor, aproximativ 11.000 de țărani au fost uciși, deși cifrele exacte sunt imposibil de stabilit din cauza distrugerii documentelor oficiale. Raportările diplomatice de la acea vreme variază, iar estimările privind numărul victimelor merg de la 3.000 la 20.000. Deși istoricii nu sunt unanimi în privința numărului exact de morți, majoritatea se aliniază la cifra de 11.000 de victime.
Francisco Veiga, istoricul spaniol, susține că „Răscoala țărănească din 1907” a fost una dintre cele mai brutale represiuni ale unei mișcări sociale din Europa, după anul 1870, comparând-o cu revoluțiile din Rusia și alte zone. Istoricul subliniază faptul că, deși se cunoaște amploarea represiunii, guvernul român a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a ascunde adevărul despre masacrul țăranilor.
Impactul asupra societății românești
Reprimarea răscoalei a avut un impact semnificativ asupra politicii și asupra dezvoltării sociale din România. În ciuda brutalității cu care a fost zdrobită mișcarea, această revoltă a avut efecte de lungă durată asupra conștiinței sociale a țăranilor români și asupra relațiilor dintre guvern și masele populare. Deși guvernul a reușit să înăbușe revolta, a devenit clar că regimul politic din acea perioadă nu mai putea ignora cerințele țărănimii.
De asemenea, această revoltă a subliniat, pentru prima dată, nevoia de reforme sociale și de îmbunătățirea condițiilor de viață ale țăranilor. A fost o dovadă a faptului că sistemul social și agrar al României nu mai era sustenabil și că o schimbare fundamentală era necesară.
Moștenirea istorică
„Răscoala țărănească din 1907” a rămas în memoria colectivă ca un simbol al luptei pentru drepturile țăranilor și al rezistenței lor împotriva unui sistem social și economic opresiv. Deși autoritățile au încercat să ștergă urmele acestei tragedii, istoricii și cercetătorii au continuat să adâncească înțelegerea acestor evenimente. Revolta din 1907 este considerată, la nivel istoric, o veritabilă antecendentă pentru conflictele sociale ulterioare din Europa și o lecție dureroasă despre costul nedreptății și al represiunii.
În final, această revoltă a contribuit la formarea unei conștiințe sociale mai profunde și la o sensibilizare în fața nevoilor celor mai vulnerabili. Această mișcare a arătat că, în ciuda puterii statului și a forței armate, dorința țăranilor de schimbare și de dreptate nu putea fi complet eliminată.
