Meteo

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 4 februarie – 3 martie 2025. Specialiştii anunţă temperaturi în scădere în toată țara, nopți și dimineți geroase în depresiuni.

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

“Vremea se va menține rece, pe alocuri geroasă dimineața și noaptea îndeosebi în depresiunile intramontane, pe parcursul acestei săptămâni.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, cu valori ușor mai ridicate în extremitatea de sud-vest, iar cele minime se vor încadra între -12 și -1 grad. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea estică a teritoriului, însă doar pe arii restrânse vor fi ninsori slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, în jumătatea estică a Munteniei și în Dobrogea, precum și în zona montană. Dimineața și noaptea, izolat vor fi condiții de ceață”, spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Prognoza meteo 4 – 10 februarie 2025

 

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în zonele montane, precum și în regiunile vestice, nord-vestice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Vremea 10 – 17 februarie 2025

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în zona Carpaților Orientali, precum și în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali.

Prognoza meteo 17 – 24 februarie 2025

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în majoritatea regiunilor, cu posibilitatea unui ușor deficit în zonele montane și local în rest.

Vremea 24 februarie – 3 martie 2025

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page