Bătrână lăsată fără telefon în Piața Centrală din municipiul Botoșani. Autorii au ajuns în arestul Poliției
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a două persoane, o femeie și un bărbat, din municipiul Botoșani, cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Din cercetări, a reieșit faptul că aceștia, la data de 14 ianuarie 2024, în timp ce se aflau în zona Pieței Centrale, profitând de neatenția victimei, o femeie de 70 de ani, i-ar fi sustras acesteia din poșeta pe care o purta pe umăr, un telefon mobil, creându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.