Local

Peste 200 de persoane legitimate și 15 sancțiuni aplicate în cadrul unei acțiuni de siguranță publică în Botoșani

La data de 10 ianuarie a.c , în intervalul orar 18.00-23:00, a fost desfășurată o acțiune, cu efective mărite, pe raza județului Botoșani, pentru creșterea gradului de siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.

În acțiunea coordonată de Serviciul de Ordine Publică au fost angrenați polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, precum și jandarmi și polițiști de frontieră.

Pe parcursul activităților, forțele de ordine au legitimat peste 200 de persoane, 32 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament, iar 15 au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, cu amenzi în valoare de 9.000 de lei.

Totodată, unul dintre scopurile principale ale activității a fost prevenirea si combaterea accidentelor rutiere, în acest sens polițiștii au oprit pentru control 98 de autovehicule, iar 62 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, două dintre rezultate fiind pozitive.

S-a acționat cu preponderență in zonele cu risc ridicat de producere a accidenteloe rutiere, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei.

Pentru siguranța tuturor participanților la trafic recomandăm conducătorilor auto să respecte regulile de circulație și sa urmeze indicațiile polițiștilor rutieri!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page