IncendiuLocal

Incendiu în Botoșani: Un copil a aprins focul din joacă, dar pompierii au salvat casa – FOTO

Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin, într-o casă din municipiul Botoșani. Bunurile dintr-o cameră situată la etajul clădirii au fost cuprinse de flăcări după ce unul dintre copiii familiei le-a incendiat din joacă.

Aflați la parter, părinții au simțit miros de fum și au sunat după ajutor, îngrijorați fiind de faptul că incendiul s-ar putea extinde la celelalte încăperi de la etaj, dar și la acoperiș.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au acționat rapid și au reușit să salveze bunurile din interiorul celorlalte camere de la etaj și parter, dar și acoperișul casei.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente generate de jocul copiilor cu focul, recomandăm celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.

Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:

▪ înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;

▪ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;

▪ nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;

▪ nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.

De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

▪ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;

▪ dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;

▪ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;

▪ dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;

▪ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Supravegheați copiii în permanenţă!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page