InfractionalLocal

Trei adolescenți depistați de jandarmi în timp ce consumau droguri într-un parc din municipiul Botoșani

Trei adolescenți au fost depistați de jandarmii botoșăneni, în timp ce fumau împreună o țigară cu efect psihoactiv.
Cei trei au fost observați într-un parc de pe strada General Gheorghe Avramescu din municipiul Botoșani, în după-amiaza zilei de sâmbătă, iar la vederea jandarmilor unul dintre ei a aruncat imediat țigara.
La controlul corporal, în afară de țigara respectivă, jandarmii au mai găsit, asupra unuia dintre ei, un mugure vegetal cu miros înțepător, susceptibil a face parte din categoria drogurilor.
La sediul inspectoratului, în prezența părinților, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, care vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.
Deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, constituie infracțiune și este pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Conform aceluiași act normativ, în cazul deținerii de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, pedeapsa se majorează si constă în închisoare de la șase luni la trei ani, la fel ca și pentru îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page