Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica

Acest sfânt s-a născut în anul 1730, într-o familie de români credincioşi şi cu frica de Dumnezeu. La 19 ani părăseşte casa părintească şi pleacă la Bucureşti. Aici cunoaşte un ierarh grec cu care în 1750, pleacă la Constantinopol. După puţin timp, merge la Muntele Athos şi intră în mănăstirea Vatoped. În această vatră monahală a fost hirotonit ierodiacon. Murind părintele său duhovnicesc şi auzind de vieţuirea sfântă a stareţului Paisie, în anul 1752, a cerut binecuvântarea acestuia să intre în obştea cârmuită de el. La numai doi ani a fost hirotonit ieroschimonah pe seama schitului Sfântul Ilie, întemeiat de Paisie şi de fraţi. La vârsta de 51 de ani, cuviosul părinte Gheorghe a fost numit să refacă schitul părăsit al mănăstirii Cernica. După ce i-a fost încredinţat, împreună cu doi ucenici, Atanasie şi Gherasim, au început reamenajarea locului. Auzind din predicile arhimandritului Macarie, pe care mitropolitul îl pusese să cuvânteze, pe la biserici în duminici şi sărbători, că mănăstirea Cernica a fost redeschisă, au început să vină credincioşi pentru a primi binecuvântare şi a asculta cuvintele de învăţătură ale Cuviosului Gheorghe. Mulţi dintre ei au rămas aici, astfel încât, după 4 ani numărul călugărilor din obşte crescuse la 54. Pentru că în anii următori numărul vieţuitorilor a crescut la 103 (călugări şi fraţi), au fost hirotoniţi trei preoţi şi trei diaconi şi s-a început săvârşirea continuă a sfintelor slujbe după modelul atonit. Vestea despre nevoinţele lor a ajuns şi la domnul Nicolae Mavrogheni (1789-1791), care i-a cercetat şi le-a dăruit 103 galbeni, pentru a-i ajuta la refacerea sfântului aşezământ, iar pe Cuviosul Gheorghe l-a numit „frate de cruce întru Hristos”. Acelaşi domnitor, care venea deseori la Cernica pentru a-i care sfat, îi încredinţează şi conducerea mănăstirii Curtea de Argeş, recunoscându-l arhimandrit în 1788. În anul 1806, după ce s-a rugat împreună cu fraţii de la Căldăruşani, în plânsul tuturor a plecat la Cernica. Aici, la scurt timp s-a mutat la Domnul, în ziua de 6 decembrie 1806. A fost înmormântat în cimitirul făcut de el lângă biserica Sfântul Lazăr, în cadrul unei slujbe impresionante, la care au participat numeroşi clerici, monahi şi credincioşi. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2006 cu ziua de prăznuire 3 decembrie.