Dănuț Andruș face apel la implicarea cetățenilor în schimbarea României: „Suntem într-o etapă istorică la acest moment!” – VIDEO
Dănuț Andruș, liderul filialei Partidului Național Conservator Român (PNCR) din Botoșani, a transmis un mesaj puternic către electorat, subliniind nevoia de schimbare și implicare activă în procesul de transformare a României. Declarația sa vine în contextul apropierii alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie, când PNCR face apel la cetățeni să sprijine o alternativă politică nouă.
„Bună ziua, locuitori ai județului Botoșani! Numele meu este Dănuț Andruș, cel care a ieșit primul în stradă, în ianuarie, cu fermierii. Candidez la Senatul României pe poziția 12 pentru Partidul Național Conservator Român (PNCR) iar colegul meu Radu Țipișcă pe poziția 14 la Camera Deputaților.
Prin acțiunile întreprinse de mine, am reușit să modific 22 de legi eronate în favoarea celui care muncește, iar la ora actuală, românii beneficiază de ele. Duminică, pe data de 1 decembrie, ziua națională a României, vă rog să-mi oferiți încrederea dumneavoastră, mie și echipei mele, pentru ca un om din popor să reprezinte nația noastră românească în Parlamentul României. Am deplina convingere că ne putem găsi drumul împreună și am fost învățat de părinți să nu dezamăgesc.
Demnitatea celor care muncesc trebuie apărată.
Vă salută românul cu cușma albă!
Dumnezeu să binecuvânteze România și familia tradițională!
Credincioși națiunii române!” a afirmat liderul PNCR.
Apelul lui Dănuț Andruș vine într-un moment cheie, când PNCR caută să devină o alternativă solidă pe scena politică românească, mizând pe sprijinul atât al celor din țară, cât și al diasporei. Mesajul său de mobilizare și angajament pentru schimbare se dorește a fi un catalizator pentru o implicare mai activă a românilor în procesul electoral.
CMF 11240003