InfractionalLocal

Doi adolescenți au fost prinși după ce au furat gecile unor copii dintr-un club din Botoșani

Doi adolescenți au fost prinși de jandarmi sâmbătă noapte după ce au furat trei geci dintr-un club din municipiul Botoșani, unde liceenii de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” petreceau la evenimentul Toamna Bobocilor.
Cei doi, în vârstă de aproximativ 17 ani, au profitat de aglomerația din club și au sustras cele trei geci, după care au părăsit clubul, cu gândul să plece spre domiciliu, în comuna Curtești.
Jandarmii i-au observat în apropierea clubului cu hainele în mână și s-au convins în curând că acestea nu le aparțineau.
În urma verificărilor efectuate, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar tinerii păgubiți și-au primit gecile înapoi, nefiind nevoiți să sufere de frig pe drumul spre casă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page