Local
Botoșănenii sunt așteptați la urne pentru a-și alege președintele
Botoșănenii sunt așteptați la urne, duminică, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 are loc astăzi, 24 noiembrie.
Aproape 20.000 de cetățeni cu drept de vot s-au prezentat la urne până la ora 10.00, în cele 433 de secții de votare din județul Botoșani.
Unele secții de votare din municipiul reședință și-au schimbat locația, pe fondul lucrărilor de reabilitare desfășurate în mai multe unități de învățământ. Modificările sunt următoarele:
- Secțiile nr. 22, 23 și 24 s-au mutat de la Școala Gimnazială nr. 12 la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”
- Secțiile 1, 2 și 3 s-au mutat de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” în zona de internat a Colegiului Național „A.T. Laurian”
- Secțiile 8 și 9 s-au mutat de la Grădinița nr. 19 în locația Școlii Gimnaziale nr. 7
- Secțiile nr. 48, 49, 50, 51 și 52 nu mai sunt la Școala Gimnazială nr. 11, ci la Școala „Ștefan cel Mare”
- Secțiile nr. 53, 54, 55 și 56 s-au mutat de la Școala Gimnazială nr. 2 la Școala Gimnazială „Elena Rareș”
- Secțiile 83, 84 și 85 s-au mutat de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” la Liceul Tehnologic „Elie Radu”
În Diaspora, duminică este a treia zi de votare, căci procesul electoral în afara granițelor a început de vineri.