Tânăr reținut pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 de ani, din orașul Ștefănești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 noiembrie 2024, ar fi provocat scandal și a tulburat ordinea și liniștea publică într-un imobil de apartamente, în momentul în care a intervenit poliția, ca urmare a unei sesizări efectuate de un alt cetățean din blocul respectiv.
Sesizarea a fost referitoare la faptul că mai multe persoane ascultă muzică la intensitate foarte mare, deranjând locatarii imobilului.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situațiide fapt.