AdministratieJudet

Asfaltări finalizate pe două drumuri județene

Proiectele Consiliului Județean Botoșani privind modernizarea drumurilor județene, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24 (Mitoc) și Dobârceni – Murguța – Ștefănești, se apropie de final, ambele având un stadiu de execuție de peste 95%.
La DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24 (Mitoc), constructorul mai are de realizat rosturile la poduri și semnalizarea pe verticală, urmând ca zilele următoare să notifice Direcția Județeană de Drumuri și Poduri pentru realizarea recepției la finalizarea lucrărilor.
Și DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești, va fi recepționat în câteva săptămâni. Și la acest proiect de modernizare s-a finalizat asfaltarea, constructorul mai având de făcut câteva accese pe proprietăți, marcajele și semnalizarea pe verticală.
„Modernizarea rețelei de drumuri a fost obiectivul principal al mandatului meu de președinte al Consiliului Județean, pentru că fără o infrastructură modernă nu putem vorbi de dezvoltare. Prin finalizarea celor două drumuri, am rezolvat practic problemele de conectivitate din partea de est și sud-est a județului. Sunt investiții cerute de mult timp de locuitorii din zonă și pentru care noi am găsit soluția de a le realiza”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Un alt proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este aproape finalizat, este cel al modernizării drumului județean DJ291K, Lozna – Călinești – Talpa. „Avem un stadiu al execuției foarte bun și în cazul acestui proiect. S-a turnat primul strat de asfalt pe întreaga lungime a drumului, s-au realizat șanțurile și rigolele betonate, accesele pe proprietăți și intersecțiile, urmând ca, cel mai probabil în primăvara anului viitor, să se toarne stratul de uzură și să se realizeze marcajele”, a declarat Dorin Birta.
Ultimul proiect pentru care Consiliul Județean Botoșani a atras o finanțare PNI, cel privind modernizarea DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura, are un stadiu de realizare de aproximativ 30%, lucrările fiind suspendate până când autoritățile din Darabani și Hudești vor finaliza lucrările la rețelele de apă și canalizare. „Este firesc să se finalizeze întâi lucrările de apă și canalizare și apoi să se asfalteze, pentru a nu sparge un drum nou. Imediat ce proiectele locale vor fi finalizate, lucrările se vor relua. Acum, stadiul lucrărilor este de 25%-30%. Este de datoria noului executiv al Consiliului Județean de a finaliza acest drum”, a mai spus Doina Federovici, care a subliniat că drumurile județene de piatră care nu sunt prinse în proiecte de modernizare reprezintă aproximativ 2% din totalul rețelei de drumuri județene. „Investițiile în infrastructura rutieră au atins niveluri fără precedent. Am modernizat și reabilitat peste 300 de kilometri, adică jumătate din rețeaua de drumuri județene și am demarat proiecte pentru modernizarea a încă 50 de kilometri. Acest ritm trebuie continuat, pentru a menține infrastructura rutieră la un standard ridicat”, a conchis Doina Federovici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page