La noapte se trece la ora oficială de iarnă. Cum se modifică mersul trenurilor
În noaptea de 26 spre 27 octombrie, atunci când România va trece la ora de iarnă, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00. Schimbare ne aduce cea mai lungă zi a anului, duminică, 27 octombrie, care va avea 25 de ore.
În fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie are loc schimbarea orei. Se renunţă, astfel, la ora de vară şi se revine la Timpul Legal Român (ora standard a Europei de Est + 2 UTC).
Trecerea la ora de iarnă va fi în acest an în noaptea de 26/27 octombrie. Ziua de duminică, 27 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi și cea mai lungă zi a anului.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi să se reducă folosirea luminii artificiale.
Trenurile aflate în circulaţie vor staţiona în gări
Potrivit unei informări transmise de CFR Călători, trecerea la ora Europei de Est, cunoscută de publicul larg şi ca „ora de iarnă”, nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
„În noaptea de 26/27 octombrie 2024, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale”, precizează CFR Călători.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.