Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Răchiți. În eveniment a fost implicată o singură mașină.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ Botoșani.
Aceștia au constatat faptul că autoturismul era răsturnat pe o parte, iar cele două persoane, care erau în interior în momentul producerii accidentului, au ieșit singure din mașină.
Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.