Local

Pompierii botoșăneni au continuat acțiunile de informare preventivă – FOTO

„De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură” sub acest slogan s-au desfășurat, pentru a treia zi consecutiv, activități de informare și educare preventivă, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor.
Vizate au fost locurile aglomerate din municipiile Botoșani și Dorohoi, unde reprezentanții ISU au discutat cu cetățenii despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență generate de fenomenele meteo perioculoase, dar și măsurile ce trebuie adoptate pentru a fi protejați în astfel de cazuri.
Un accent deosebit s-a pus pe implicarea copiilor și a tinerilor pentru comunități mai reziliente la dezastre, aceasta fiind tema propusă, anul acesta, de Organizația Națiunilor Unite.
Pompierii le-au prezentat tuturor broșura “De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”, care oferă informații despre importanța protejării în fața dezastrelor, dar și materiale dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani, respectiv “Supraviețuitorii la cutremur, la incendii și la inundații”.
Tot astăzi, între orele 10:00 – 14:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Flămânzi, Darabani, Trușești și Coțușca și-au deschis porțile pentru toți cei care au dorit să afle cu ce se ocupă salvatorii militari.
Pompierii le-au arătat autospecialele pe care le folosesc pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente ce le pot pune viața în pericol și le-au vorbit despre comportamentul în cazul producerii unui cutremur sau a unui incendiu.
***
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor este marcată, în fiecare an, pe 13 octombrie, cu scopul de a crește conștientizarea și de a promova acțiuni în vederea reducerii impactului hazardelor naturale.
Vă reamintim că, pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități dedicate culturii de prevenire și celebrării comunităților, autorităților publice și organizațiilor neguvernamentale care fac eforturi pentru reducerea expunerii și vulnerabilității la dezastre a cetățenilor.
Activitățile sunt organizate sub egida Platformei Naționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre (PNRRD), iar tema propusă pentru acest an de către Națiunile Unite este creșterea nivelului de conștientizare privind vulnerabilitatea la dezastre a copiilor și a tinerilor, precum și promovarea rolului pe care tânăra generație îl poate avea în creșterea rezilienței și, implicit, în dezvoltarea durabilă a comunităților.
Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea invităm cetățenii să fie alături de noi, să urmărească pagina de internet, rețelele de socializare și portalul fiipregatit.ro pentru a afla informații utile despre cum pot fi prevenite situațiile de urgență.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page