AUR Botoșani este prima organizație care a depus dosarele celor trei reprezentanți aleși în Consiliul Local
Filiala Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din Botoșani este prima organizație care a depus dosarele celor trei reprezentanți aleși în Consiliul Local (CL). Aceștia au expertiză și experiență pe trei paliere cheie ale serviciilor publice și vor propune împreună proiecte care să răspundă nevoilor comunitare.
Marian Murariu, fost viceprimar al municipiului Botoșani, este inginer cu dublă specializare în clădiri, căi ferate, drumuri și poduri, dar și cu o amplă pregătire în domeniul urbanismului. Dintre cei trei consilieri locali AUR, acesta cunoaște cel mai bine mecanismele și reglementările administrative, de aceea va avea un rol important în inițierea și mentoratul colegilor proaspăt integrați în aparatul decizional. Marian Murariu se preocupă mai cu seamă de orânduirea fondului construit, mobilitate și regenerare urbană, infrastructura serviciilor de transport, revitalizarea monumentelor istorice și valorificarea zonelor de interes cultural.
Marian Voinescu este profesor licențiat în biologie și învățământ primar, iar experiența acumulată la catedra Școlii „Sfânta Maria” din oraș îl va ajuta să propună cele mai bune soluții pentru problemele din educație. Acesta nu a mai avut contact cu politica până să adere la organizația AUR, dar a consolidat o legătură deosebită cu comunitatea părinților și profesorilor. Simțul de observație, ascultarea tuturor părților implicate și capacitatea de a media perspective diferite sunt atuurile cu care profesorul va contribui la creșterea calității învățământului, având și o specializare în managementul instituțiilor educaționale.
Ovidiu Gorgan este economist specializat în elaborarea proiectelor cu fonduri europene, un strateg în atragerea investițiilor și accesarea programelor cu finanțare externă. Și-a construit carierea la Direcția de Dezvoltare și Promovare din cadrul Consiliului Județean și la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, iar rapiditatea cu care găsește oportunități este recunoscută de toți cei care au lucrat cu el. Cunoașterea politicilor europene și expertiza financiară îl vor ajuta nu doar să conceapă obiective mari din bugete mici, ci și să insufle un comportament al investițiilor durabile și sustenabile.
„Toți cei trei consilieri locali sunt pregătiți să colaboreze cu oricare partid sau organizație care propune și acționează în folosul comunității. Deopotrivă, toți cei trei consilieri sunt pregătiți să intervină contrar și să sancționeze derapajele când interesele cetățenilor nu mai sunt respectate. Pentru prima dată, botoșănenii au trimis trei membri AUR în Consiliul Local, ceea ce este un promițător început de schimbare. Va fi o cifră norocoasă datorită calităților pe care le vor dovedi colegii noștri”, a declarat Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte al filialei AUR Botoșani.
Noii aleși locali desemnați după alegerile din 9 iunie vor depune jurământul pe 1 noiembrie.