Educatie

Poliţiştii botoşăneni alături de elevii Şcolii Gimnaziale Sf. Maria în Săptămâna Altfel – FOTO

Ziua de 25 septembrie 2024 a constituit un prilej de întâlnire pentru elevii Şcolii Gimnaziale Sf. Maria Botoşani cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Serviciului Rutier din cadrul IPJ Botoşani.

În cadrul activităţilor derulate în Săptămâna Altfel, copiii au primit informaţii privind siguranţa personală  pe  stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt pe stradă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie .

 

Accentul a fost pus pe siguranţa rutieră , copiilor fiindu-le prezentate principalele reguli de comportament în trafic. Polițiștii au discutat  despre traversarea în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe biciclete/trotinete , unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare acestei categorii de vârstă. Un element foarte important al dezbaterii l-a constituit prezentarea regulilor referitoare la circulaţia bicicletelor şi trotinetelor electrice.

 

Copiii au avut acces în interiorul unei mașini de intervenție, simțindu-se pentru câteva clipe și ei mici polițiști.

Iată ce trebuie să știi despre trotinetele electrice:

  • se conduc numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa pistei, doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h
  • pot fi conduse numai de persoane care au împlinit vârsta de 14 ani,
  • nu pot transporta pasageri .

Conducătorului unei trotinete electrice îi este interzis:

  • să înveţe să conducă trotinete electrice pe drumurile intens circulate;
  • să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete;
  • să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor;
  •  să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;
  • să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă electrică, după caz.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page