NATIONAL

Furtuna Ashley şi viitura de pe Dunăre lovesc România simultan. Situaţia ar putea ajunge dramatică

Viitura de pe Dunăre vine mai târziu decât au estimat hidrologii, dar se anunţă mai puternică. În acelaşi timp, va lovi şi ciclonul Ashley, care aduce ploi torenţiale, de cod roşu. Meterologii avertizează autorităţile – măsurile de protecţie civilă trebuie refăcute, pentru că nu fac faţă acestor fenomene extreme.

Viitura care a ajuns duminică până pe treptele Parlamentului din Budapesta traversează acum Croaţia şi se îndreaptă spre România.

Debitul Dunării la intrarea în țară era astăzi dublu, aproape, față de media lunii septembrie. Faza critică va fi atinsă, însă, la începutul săptămânii viitoare.

“Vârful acestei viituri estimăm că se va intampla cu o zi intârziere, respectiv 30 septembrie sau 1 octombrie. Debitele maxime pe sectorul românesc al Dunării ar putea atinge valori de 9000-9500 mc/s”, spune Mircea Fechet, Ministrul Mediului.

Situaţia s-ar putea înrăutăţi dramatic – ciclonul Ashley va lovi ţara noastră când debitul fluviului se va tripla. Furtuna va aduce ploi torenţiale de până la 100 de litri pe metru pătrat în 48 de ore.

“Această creștere pe teritoriul românesc va însemna că apa va ajunge până la baza digurilor, cu o creștere de aproximativ 50 de centimetri față de prognozua iniţială”, adaugă Mircea Fechet, Ministrul Mediului.

“Există nişte puncte critice unde ne-am mobilizat. În zona Oltului se va construi o linie de panouri să protejăm localitatea Islaz. Consolidoarea unor sectoare de drum, pot fi afectate porturile. Mai degrabă furtunile vor crea probleme”, spune Sorin Randaşu, director departamentul pentru Situaţii de Urgenţă Apele Române.

Hidrologii spun că pericolul cel mai mare se anunţă pe râurile Jiu, Olt, Argeş şi afluenţii lor şi se pregătesc să dea avertizări de inundaţii cod roşu. Până atunci, cursul Dunării este întârit şi monitorizat permanent.

“Am convocat comitetul de Situaţii de Urgenţă pentru a adopta o hotărâre cu măsuri de natură să prevină orice posibilă consecinţă negativă a locuitorilor din Constanţa ca urmare a creşterii debitelor. Am solicitat spaţii de evacuare, să nu fie nevoie de corturi. Inventarierea tuturor persoanelor care au anumite probleme şi nu se pot evacua singure”, spune Silviu Coşa, prefectul Constanţa.

Digurile sunt principala linie de apărare

Ţările din amonte sunt în stare de alertă. În Croaţia, la graniţa cu Ungaria, doar coroanele copacilor se mai văd din viitură, iar mulţi localnici au fost evacuaţi de urgenţă. Hidrologii cred că Dunărea va atinge şapte metri în zonă.

Serbia se pregăteşte să înfrunte şi ea viitura. Mai multe sate au fost deja inundate – localnicii nu mai pot să meargă acolo decât cu barca.

Italia se luptă şi ea cu apele revărsate

Pompierii încearcă să găsească o bunică şi pe nepoata ei de cinci luni, luate de puhoaie în regiunea Toscana.

Meteorologii avertizează – autorităţile trebuie să refacă măsurile protecţie civilă – sunt depăşite de fenomenele extreme provocate de schimbarea dramatică a climei.

“Totul trebuie regândit şi replanificat ca să evităm asemenea dezastre. Protecţiile actuale au fost gândite pentru evenimentele trecutului şi trebuie să le refacem urgent, Însă va dura ani şi ani până o să reuşim să facem face unor astfel de fenomene extreme”, spune Andrea Raggini, meteorolog.

Meterologii din Italia numeste inundaţiile cea mai mare catastrofă din ultima sută de ani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page