Sanatate

Înșelătoria care l-a îmbogățit pe un medic din Botoșani. Suma uriașă de bani pe care a încasat-o în urma fraudării CAS

Un medic de familie din Botoșani se află în centrul unui scandal de proporții. Acesta este acuzat că a decontat ilegal un număr foarte mare de consultații fictive, fraudând astfel Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Prejudiciul inițial a fost estimat la peste 150.000 de lei, însă sumele de bani sustrase în acest mod sunt mult mai mari, medicul strângând o avere deloc de neglijat.

Conform documentelor prezentate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), în anul 2020, medicul de familie din Botoșani ar fi solicitat decontarea unor servicii medicale care nu au fost efectuate. Prejudiciul inițial a fost estimat la peste 150.000 de lei. De asemenea, 81% din consultațiile raportate au fost pentru 545 de copii. Aceștia nu au primit însă medicație pe baza unei rețete electronice gratuite.

Înșelătoria pusă la cale de un medic botoșănean

În urma unei investigații desfășurate în perioada 1 ianuarie 2020 – 24 februarie 2021, s-a descoperit că 1.374 de consultații au fost fictive, rezultând un total de 1.538 de presupuse ilegalități. În cadrul anchetei au fost efectuate percheziții la cabinetul medicului, de unde s-au ridicat fișele medicale și registrele de consultații din 2020. Anchetatorii au descoperit imediat discrepanțe semnificative între consultațiile raportate și cele efectuate. În plus, la domiciliul medicului au fost găsite sume mari de bani,58.395 euro și 45.640 euro, pe care acesta le-a declarat ca fiind economii personale.

Descoperirilor făcute de anchetatori li s-au adăugat însă și declarațiile câtorva asistenți medicali de la cabinetul medicului, care au confirmat că acesta nu era prezent în mod regulat. Totodată, multe dintre consultații erau introduse în sistem la indicațiile medicului, fără a fi însă efectuate. Potrivit unui asistent medical, doar aproximativ 7 din 17 consultații raportate pentru un copil erau reale.

„S-a concluzionat că, din baza de date cu cele 6962 de consultații acordate copiilor de pe lista medicului, anexată la plângere, 733 de consultații au fost acordate pentru diagnosticul carii dentare, 700 pentru dispepsie, 654 pentru otită medie și alte diagnostice”, au explicat reprezentanții CAS.

Schema a funcționat timp de patru ani

În cadrul anchetei s-a constatat că, în zilele de luni și marți, atunci când medicul nu era prezent, au fost consemnate în registre nu mai puțin de 3.518 de consultații. Chiar și în perioada stării de urgență din timpul pandemiei de Covid-19, medicul a raportat 251 de consultații în martie 2020, 235 în aprilie și 292 în mai.

În ciuda evidențelor clare, medicul a susținut că va aduce clarificări asupra acestei situații. Investigațiile au continuat însă până anul acesta, medicul fiind în cele din urmă trimis în judecată pentru obținere ilegală de fonduri. Dosarul a trecut prin Camera preliminară, iar primul termen de judecată este programat pentru luna octombrie a acestui an.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page