Politic

Cătălin Silegeanu candidează pentru Senat. Critici dure la adresa parlamentarilor „trimiși să încaseze și să doarmă în ședințe”

Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședintele organizației AUR Botoșani, a anunțat că va candida pentru funcția de senator al României, din dorința de servi interesele județului Botoșani pe deplin implicat.

„Organizația AUR din Botoșani și conducerea centrală a partidului îmi oferă sprijinul deplin să candidez pentru ocuparea funcției de senator al României. Încrederea cu care sunt învestit mă onorează și mă obligă să mă ridic la nivelul așteptărilor pe care le au colegii mei din partea unui om politic atipic pentru scena în care a intrat, să mă ridic la nivelul așteptărilor pe care botoșănenii le au din partea unui reprezentant în Parlament”, a declarat Cătălin Silegeanu.

El a criticat dur felul în care politicienii din partidele tradiționale au acționat de-a lungul timpului, acuzându-i de lipsă de implicare și de îndepărtare de la nevoile reale ale cetățenilor.

„În ultimele decenii, partidele tradiționale s-au obișnuit să promoveze oameni care nu s-au remarcat decât prin experiența de a toca banii cetățenilor. În Senat și Camera Deputaților, din Botoșani au plecat numeroși aleși care fie au căpușat funcții pe baza carnetului de partid, fie și-au burdușit portofoliul cu diplome cumpărate, fie au trăit pur și simplu într-un anonimat din perspectiva contribuției în comunitate. Mulți, prea mulți membri PNL și PSD au plecat la București doar pentru avantaje și statut, dar au pozat pe Facebook în mari militanți pentru dezvoltare. Prea mulți au fost campioni la chiul, dar au încercat să păcălească electoratul cu trei declarații politice în patru ani și o semnătură aruncată pe inițiativele altora. Nici USR-iștii nu s-au lăsat mai prejos și au răsplătit votul botoșănenilor cu un deputat care nu a vorbit din tribună decât la depunerea jurământului”, a arătat liderul AUR.

Silegeanu a subliniat că este nevoie de o schimbare fundamentală în modul în care sunt selectați și percepuți parlamentarii și a atras atenția că locurile din Parlament nu trebuie să fie o recompensă pentru susținătorii de partid.

„Partidele trebuie să înțeleagă că locurile din Parlament nu sunt o alternativă pentru lipitorii de afișe care nu au încăput în instituțiile doldora deja de politruci. Senatorii și deputații nu sunt trimiși să încaseze și să doarmă în ședințe, ca apoi să fluture rapoarte de activitate copy-paste și să numească asta o servire a interesului public. Liderii politici din Botoșani trebuie să priceapă, odată pentru totdeauna, că multe dintre nevoile stringente ale județului au fost năbușite tocmai din pasivitatea, incompetența și dezinteresul celor pe care i-au propulsat în centrul deciziilor”, a transmis ferm Cătălin Silegeanu.

În cadrul campaniei sale, candidatul AUR a promis că va pune accent pe consultările publice și pe prezentarea unor inițiative legislative care să răspundă nevoilor cetățenilor din județul Botoșani.

„Intru în această cursă cu hotărâre și speranță, pregătit să tratez cu onoare demnitatea pe care cetățenii o acordă. Așa cum am procedat la alegerile locale, voi prezenta public inițiative de care întreaga societate are nevoie, dar și proiecte care apasă zone sensibile din județul Botoșani. Consultările publice vor fi esențiale pentru stivuirea programului cu care voi pleca la București, dar și pentru agenda celor patru ani în care voi colabora cu toate instituțiile implicate în problemele cetățenilor”, a afirmat prim-vicepreședintele filialei AUR.

Cătălin Silegeanu a afirmat că va aduce o schimbare semnificativă în modul în care se face politică și că își va respecta angajamentele față de botoșăneni.

„Sunt pregătit să le amintesc parlamentarilor de duzină care este rostul acestora în societate și de ce se cheltuie bani pentru alegerea lor. Dacă botoșănenii mă vor considera potrivit și demn de poziția de senator, cu ajutorul lui Dumnezeu, mă voi ocupa personal ca nimeni să nu mai trateze această răspundere ca pe o sinecură”, a conchis candidatul AUR pentru Senat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page