Local

13 septembrie – Ziua Pompierilor din România. 176 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii – VIDEO

În fiecare an, Ziua Pompierilor din România este sărbătorită pe data de 13 septembrie.

Astfel, vineri, începând cu ora 12:00, în Parcul Central din orașul Darabani, va avea loc un ceremonial militar, care se va încheia cu defilarea gărzii de onoare, a plutoanelor de pompieri și a tehnicii de intervenție.
Între orele 13:00 – 15:00, în Parcul Central din orașul Darabani, se vor desfășura acțiuni de informare și educare preventivă, exerciții demonstrative și activități interactive, care presupun parcurgerea unui traseu aplicativ, plimbarea cu șenilata și coborârea pe tiroliană.
Manifestările sunt organizate cu sprijinul Primăriei Orașului Darabani.
În contextul sărbătoririi a 176 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii și a Zilei Pompierilor din România, pe 13 septembrie a.c., între orele 10:00 – 15:00, subunitățile operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești și Coțușca își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier militar. Aceștia vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor afla informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

Activitățile se vor desfășura în aer liber.

În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.

Îi așteptăm pe cetățeni să participe, în număr cât mai mare, la toate activitățile organizate de ISU Botoșani în orașul Darabani și la sediile subunităților din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești și Coțușca.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page